SPGC va funcţiona anul acesta cu 100 posturi!

În şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş din Săptămâna Patimilor, legislativul a aprobat un proiect de hotărâre care stabileşte că Serviciul Public de Gospodărie Comunală să dispună de 100 posturi în cursul anului 2019. Acestea vor include şi externalizarea activităţii de pază, care va trece în subordinea directorului Ioan Ghiţă. SPGC va fi condus de către amintitul director, care va avea în subordine mai multe compartimente şi servicii. Astfel, contabilul şef, ec. Adriana Tomescu, va conduce un compartiment cu 3 subordonaţi. Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Administrativ, condus de către jr. Cătălin Cazacu, este asigurat de 4 angajaţi. Serviciul de Gospodărie este condus de către ing. Costel Sofronea şi are în subordine: Formaţia Întreţinere şi Reparaţii Străzi, care dispune de 26 angajaţi şi este condusă de către Constantin Stanca; Formaţia Spaţii Verzi, condusă de către Constantin Uţă, ce dispune de un personal de 29 angajaţi; Formaţia Asfalt, cu 4 posturi, condusă de către Stelian Cerbureanu şi Formaţia de Întreţinere a Complexului Sportiv, alcătuită din 12 angajaţi şi condusă de către Marius Zinca. Acestora li se mai adaugă Formaţia Mecanizare şi Transport, condusă de către Dan Chirilescu, a cărei activitate este asigurată cu 19 angajaţi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It