Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 aprilie 2024 23:32

În pregătirea Zilelor Municipiului, s-a aprobat închirierea platoului din faţa Sălii de Sport

Consilierii locali au aprobat în şedinţa de joia trecută închirierea prin licitaţie publică cu strigare a platoului în suprafaţă de 3.000 mp, situat la intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 cu Barajului. Durata închirieri va fi în perioada 10-15 august, când se va desfăşura ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Curtea de Argeş. Nivelul chiriei de la care va începe licitaţia la care se pot înscrie firme specializate în organizarea de evenimente cu toate activităţile anexe - spectacole, distracţie, comerţ etc., prevăzute în Caietul de sarcini - va fi de 0,5 lei/mp/zi, cu pasul de licitaţie de 0,1 lei. Consilierii locali au avut ataşată în dosarele de şedinţă H.C.L. nr. 74/2017 prin care s-au stabilit preţurile de licitaţie. La şedinţa în care s-a adoptat a fost preşedinte consilierul local (la vremea respectivă) Gabriel Jubleanu - actualul viceprimar, şi a fost contrasemnată de către secretarul municipiului, Radu Chirca, cel care i-a dat astfel girul pentru corectitudinea legislativă. Concomitent a fost aprobat şi acest Caiet de sarcini pe care câştigătorul licitaţiei trebuie să şi-l asume şi să-i îndeplinească prevederile bine gândite, pentru ca totul să se desfăşoare în cea mai bună ordine. De asemenea, pe lângă chirie, acesta trebuie să achite şi costul utilităţilor de care se va folosi.
În cursul dezbaterii proiectului, consilierul local Ionel Păunescu, probabil din dorinţa de a aduce mai mulţi bani la bugetul municipal, a propus ca partea de spectacol să fie asigurată de către managerul Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", Cristian Mitrofan, căruia i-a recunoscut public capacitatea organizatorică şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului în acest domeniu. Primarul Constantin Panţurescu, susţinut de către managerul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, i-a replicat că în astfel de condiţii cheltuielile organizatorice ar fi foarte mari, iar câştigul - infim. S-a exemplificat cu scena, a cărei închiriere ar costa zilnic 1.000 euro, ceea ce ar duce la un total pe durata evenimentului de circa 10.000 euro - potrivit informaţiilor furnizate de către Cristian Mitrofan, care cunoaşte foarte bine situaţia. În condiţiile stabilite pentru aprobare s-ar ajunge însă la un câştig pentru bugetul municipal comparabil cu cel de anul trecut, când s-a cifrat la 20.000 lei, după cum a declarat şeful de la ADP, Adriana Ciorbaru. Argumentele prezentate l-au convins nu numai pe Ionel Păunescu, dar şi pe colegii care ar fi fost tentaţi să meargă pe varianta sa, astfel că votul a fost unanim pentru proiectul iniţial!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.