Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 18 aprilie 2024 04:13

Valea Iaşului - Legislativul a aprobat toate proiectele de hotărâre propuse de primar!

În şedinţa ordinară pe luna septembrie, consilierii locali au aprobat cu majoritate de voturi toate proiectele aflate pe ordinea de zi. Astfel, a fost ales ca preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni de zile liberalul Emil Gorunescu şi s-a aprobat reorganizarea SVSU, în sensul asigurării dotărilor minime pentru conformare cu impunerile din noile legi intrate în vigoare. Trei proiecte au avut ca temă darea acordului de principiu pentru demararea demersurilor legale în vederea concesionării Cabanei Nuculeţ şi a terenului aferent (la care a fost o singură abţinere, aceea a consilierului local Vasile Ungureau, de la PMP), apoi pentru închirierea unor spaţii (2 săli de clasă) din incinta Şcolii Primare Mustăţeşti, care anul acesta nu mai are elevi, în care să funcţioneze un cabinet psihologic pentru persoane cu dizabilităţi - solicitarea formulată de Mara Alexandra Niţă - şi tot în acea clădire, pentru atribuirea de spaţii pentru amenjarea a două Cabinete Medicale Individuale (CMI). Primarul Nicolae Barbu a ţinut să precizeze că activitatea şcolară este pe moment suspendată din cauza lipsei elevilor, dar unitatea n-a fost scoasă din circuitul educaţional şi se vor cere aprobări de la Inspectoratul Şcolar General şi Ministerul Educaţiei pentru folosirea acelor spaţii. Mutarea C.M.I.-urilor care funcţionează în incinta Căminului Cultural Cerbureni este motivată de necesitatea amenajării unor grupuri sanitare, căci anul viitor, Ziua comunei se va desfăşura acolo. Decizia a fost luată pe principiul rotaţiei şi pentru că în 2020 se vor împlini 545 ani de la prima atestare documentară a satului Cerbureni. S-au aprobat, de asemenea, marcarea a 50 mc material lemnos pentru asigurarea combustibilului solid destinat încălzirii instituţiilor publice - cu precizarea primarului că 90% s-a realizat deja, respectiv pentru achiziţia serviciilor unei firme specializate, care să gestioneze gestionarea acestei resurse. Nu în ultimul rând s-a aprobat Programul de consiliere psihologică la nivelul comunei Valea Iaşului, la solicitarea educatoarei Nicoleta Ducu Vintilă, care va desfăşura activitatea în mod voluntar în folosul mamelor, a copiilor şi a altor localnici care au nevoie de sprijin. Dumneaei a solicitat să-i fie pusă la dispoziţie cu titlu gratuit Sala de consiliu din incinta primăriei o dată sau de două ori pe săptămână. Ultimul proiect aprobat a fost cel privind Regulamentul de utilizare a microbuzului şcolar. Şeful administraţiei publice locale a precizat că se asigură transportul elevilor din cursul primar şi gimnazial după cum urmează: cei din zona Cerbureni-Mustăţeşti-Valea Uleiului vor fi preluaţi după ora 07.00 de la domicilii şi aduşi la şcoala din satul Ungureni, iar celor din satul Bărbălăteşti li s-au asigurat abonamente pe transportul în comun, dimineaţa, ca să ajungă la cursuri. Celor din Borovineşti, care sunt aduşi cu mijloacele proprii ale părinţilor, li se va deconta acest transport. La ieşirea de la cursuri, respectiv la orele 12.00 şi 14.00, microbuzele şcolare vor prelua elevii şi-i vor transporta la casele lor din Borovineşti, Valea Uleiului şi Cerbureni. De reţinut ar fi că elevii care locuiesc aproape de şcoală se vor deplasa per pedes. Primarul Nicolae Barbu a concluzionat că sub preşedinţia prof. Andrei Grigorescu, şedinţa a fost una fructuoasă, cu intervenţii pertinente, la obiect, din partea consilierilor locali, care au tratat cu maximă responsabilitate proiectele de hotărâre supuse dezbaterii în vederea aprobării.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.