Funcţii noi, salarii vechi - conform modificării Organigramei şi Statului de funcţii

În şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş desfăşurată la sfârşitul lunii septembrie s-a aprobat în unanimitate, dar cu cârâielile de rigoare, proiectul de hotărâre întocmit pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. "Se schimbă numai denumirile funcţiilor, grila de salarizare se păstrează!", a precizat şeful de la Resurse Umane, Dorinel Savu, ca răspuns la o întrebare formulată de către Ion Şerban. "Deci, avem din nou aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie!...", a constatat cu uşoară dezamăgire liberalul Doru Georgescu, care s-a văzut silit să aprobe punerea în aplicare a deciziei guvernamentale. (În afara şedinţei, unii dintre membrii opoziţiei s-au exprimat chiar mai aspru: "Când n-are ce face, orice guvern operează modificări de denumiri, fără să afecteze substanţa. S-ar zice că de astă dată au fost unii care au simţit nevoia să se scarpine cu piciorul stâng în urechea dreaptă!...").
În cursul dezbaterilor, Ionel Păunescu i-a reproşat primarului Constantin Panţurescu faptul că i-ar fi luat din atribuţiuni viceprimarului, trecându-şi-le "în curtea proprie". "S-ar putea spune că unii mureau de grija că nu aveam ce face. Dar n-aveţi grijă, că pot să-i deleg legal zilnic viceprimarului sarcini de serviciu, astfel încât să nu se plictisească!" Viceprimarul Gabriel Jubleanu n-a comentat la afirmaţiile şefului direct, dar i-a răspuns uşor ironic consilierului cu care a mai intrat şi cu alte ocazii în dueluri verbale: "Vă mulţumesc pentru că muriţi de grija mea!...".
De fapt, care sunt modificările specificate prin HCL adoptată?... Secretarul primăriei, Radu Chirca, a fost avansat în funcţia de secretar general al Municipiului Curtea de Argeş. În mod similar, s-au stabilit funcţiile de consilieri achiziţii publice pentru posturile ocupate de persoane ce deţineau funcţii publice de execuţie, în atribuţiile cărora intrau peste 50% activităţi de achiziţii publice, respectiv pentru Eduard Burlacu şi Florina Popescu. S-a înfiinţat Compartimentul Monitorizare proceduri administrative, pus în subordinea secretarului general al municipiului şi s-a mutat definitiv din aparatul permanent al Consiliului Local postul ocupat de către juristul Călin Budan în compartimentul condus de către Radu Chirca. Mutarea aceasta a condus la desfiinţarea structurii în care a funcţionat. De asemenea, s-a desfiinţat funcţia contractuală de execuţie de consilier cu studii superioare/II - care era vacantă. Totodată, s-au preluat din subordinea Consiliului Local structurile fără personalitate juridică - Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Asistenţă Medicală (şcolară) - care au fost trecute în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It