Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 23:43

"Puteţi pleca, n-are rost să mai rămâneţi dacă sunteţi contra de la aprobarea ordinii de zi a şedinţei!"

Replica agasată a fost dată de către primarul Constantin Panţurescu aleşilor locali Ionel Păunescu (PAM) şi Doru Georgescu (PNL), după ce au fost împotriva introducerii pe ordinea de zi a şedinţei convocate "de îndată", în data de 10 octombrie, a unui proiect ce viza aprobarea activităţilor Serviciului de iluminat public din Curtea de Argeş. A fost, de altfel, singurul moment în care s-a resimţit tensiunea politică transmisă din parlamentul naţional, unde se dezbătea moţiunea de cenzură care a dus la picarea Guvernului Dăncilă, în cel local. Primarul, care este şi liderul organizaţiei municipale a PSD, partid ce are cu aliaţii săi majoritatea în legislativul local, a fost deranjat şi poate chiar s-a temut că nu va trece importantul proiect de mobilitate urbană, ce viza o finanţare de 990.000 euro şi şi-a pierdut pentru puţin timp firea. Dar cum cei doi membri ai opoziţiei din legislativ n-au dat curs "invitaţiei", ci şi-au motivat poziţia comun adoptată prin faptul că timpul avut la dispoziţie fusese insuficient pentru a se lămuri asupra acelui proiect, au urmat la modul cel mai firesc normalele lămuriri oferite de către reprezentanţii administraţiei municipale. Astfel, totul a intrat pe făgaşul responsabilităţii, iar toate proiectele au fost aprobate în unanimitate sau cu majoritate de voturi, întrucât Păunescu a fost consecvent şi s-a abţinut la cel vizând Serviciul de iluminat public!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.