Politica la zi(d) - Claudiu Toteanu: "În plan administrativ aş vrea să ajut la tratarea durerilor oamenilor!"
Alegerile locale din acest an sunt tratate cu deosebită atenţie de către cetăţenii care-şi doresc o cât mai bună gospodărire a treburilor comunităţii. Faţă de precedentele exerciţii democratice de acest gen, se constată o ieşire la rampă a unor tineri care doresc să se implice în viaţa publică. Iar formaţiunile politice responsabile, dispuse să aducă un suflu nou, să dea dinamism implementării programelor pe care le propun cetăţenilor, nu ezită să-i promoveze, mizând pe viitor! Actuala rubrică îşi propune să prezinte potenţiali candidaţi la alegerile locale din 2020, pentru ca voturile cetăţenilor să fie date în deplină cunoştinţă de cauză.
Tânărul liberal face parte din trupa "lupilor tineri" pe care echipa condusă de Cristian Mitrofan o promovează pentru viitoarele alegeri locale. Experienţa politică a câştigat-o prin implicarea activă în acţiunile desfăşurate de către organizaţia din Curtea de Argeş în ultimii ani. "Noi dăm o atenţie deosebită atragerii tinerilor în politică, deoarece aduc un entuziasm care poate că s-a mai tocit la cei aflaţi pe baricade de ani de zile. Inteligenţa lor, dublată de determinare şi putere de muncă, de onestitate şi uneori chiar de o doză de teribilism ce trebuie adusă în limitele normalităţii, garantează infuzia de speranţă de care are nevoie orice societate civilizată. Noi, liberalii, ne-am propus să realizăm acest deziderat în societatea românească şi infuzia de sânge tânăr şi de idei noi este indispensabilă succesului. Claudiu Toteanu este un om serios, pe care mizăm în acest sens şi sunt convins că nu va dezamăgi pe cineva!", ne-a declarat liderul organizaţiei municipale liberale.
Tânărul liberal este unul dintre cei ce şi-au manifestat intenţia de a candida pentru un post în legislativul municipal la alegerile locale din acest an. Drept urmare trebuie să treacă pe sub "furcile caudine" ale analizei colegilor, pentru a fi validat candidat. Claudiu Toteanu şi-a legat viaţa de acest oraş în care trăieşte de când se ştie. A învăţat la Şcoala "Basarab I", a absolvit Liceul "Ferdinand I" (fost ELECTRO) şi apoi Şcoala Postliceală "I. Cantacuzino" din Piteşti. Actualmente lucrează ca asistent medical principal la Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" de la Valea Iaşului. Beneficiar al unei educaţii temeinice primite într-o familie de oameni serioşi şi desăvârşită în anii de studiu, s-a format ca un tip altruist, gata să dea o mână de ajutor semenilor aflaţi în situaţii delicate. Aşa şi-a ales drumul vieţii şi profesiunea pe care o face cu pasiune. Încă din copilărie a fost un tip activ, atras de sport (mai ales de fotbal, fiind suporter înflăcărat al FCSB, fosta Steaua), de muzică şi, mai nou, de politică. Dialogul permanent cu oamenii, specific profesiei, i-a permis să le cunoască durerile. Astfel a ajuns la concluzia că şi societatea în care trăim este bolnavă şi că trebuie să fie tratată. Şi cum la noi totul se mişcă prin politică, a decis să se implice, atrăgând alături şi alţi colegi de generaţie. Obiectivul lor este acela de a propune şi de a aplica soluţiile de însănătoşire a societăţii.
Întrebat de ce a ales PNL, a răspuns sincer că a fost atras de ideea promovată de înaintaşi - PRIN NOI ÎNŞINE. "Am fost un om care s-a bazat în primul rând pe el şi pe cei apropiaţi. N-am aşteptat să-mi pice ceva din cer, n-am fost împins de la spate, ci am muncit uneori până la epuizare, pentru a ajunge unde mă aflu. În echipa liberală am găsit ceea ce căutam - libertatea de opinie şi de manifestare, organizare, ierarhizare corectă conform meritelor fiecăruia şi, mai ales, am descoperit disponibilitatea de a sprijini aproapele cu o căldură sufletească deosebită. În interiorul organizaţiei avem numeroase dezbateri pe teme diferite, în cursul cărora căutăm soluţii la problemele concitadinilor pe care le-am identificat în teren. De fapt, acestea vor fi parte integrantă din programul de guvernare locală liberală cu care ne vom prezenta în faţa alegătorilor. Şi veţi vedea că acolo propunem soluţii realiste, aplicabile, care pot schimba cu adevărat în bine multe lucruri în viaţa oamenilor în mijlocul cărora trăim. Sper ca înainte de alegeri să avem parte de o confruntare pe programe şi idei, din care cetăţenii să aleagă corect ceea ce cred ei că li s-ar potrivi mai bine... Eu am ajuns la o vârstă matură, de aproape 40 de ani şi n-am de gând să plec din Curtea de Argeş! Este evident că-mi doresc să trăiesc într-un oraş civilizat, pe modelul celor occidentale şi zestrea de care dispunem în acest leagăn istoric al neamului ne dă dreptul să sperăm la mai mult şi la mai bine. Am acumulat o experienţă de viaţă care-mi permite să judec lucid lucrurile. Dacă mă uit în urmă, pot spune că m-am bucurat enorm când am reuşit să-mi fac meseria cu un contract de muncă pe o perioadă nederminată, după ce trăisem câţiva ani într-o oarecare nesiguranţă. Atunci am înţeles că parcursesem o etapă şi că trebuia să merg mai departe. La fel s-a întâmplat şi după ce am avut o cumpănă de viaţă provocată de un accident auto, în care am văzut moartea cu ochii... Tocmai de aceea afirm cu tăria dată de maturizare că, dacă voi ajunge consilier local, în plan administrativ aş vrea să ajut la tratarea durerilor oamenilor prin aplicarea unor soluţii de rezolvare a problemelor acestora, propuse de către PNL Curtea de Argeş!" Acesta este omul Claudiu Toteanu!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!