Cristian Mitrofan este noul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Argeş!

Astăzi, managerul de la C.C.A. din Curtea de Argeş, care fusese nominalizat de PNL pentru a ocupa această funcţie, s-a deplasat la Piteşti, ca urmare a unui telefon primit de la Bucureşti, pentru a fi instalat în post, căci primise numirea oficială. Ec. Cristian Mitrofan are un CV bogat care include 24 de ani de activitate de conducere, din care 16 au fost în posturi publice alese - 4 mandate de consilier local, timp în care a fost 8 ani preşedinte al Comisiei de Sănătate, tot atâţia în cea de Buget-Finanţe - ambele din cadrul legislativului, 4 ani viceprimar (2012-2016), timp în care s-a ocupat de servicii, inclusiv de cel de Asistenţă Medicală şi de Spitalul Municipal, unde a fost 2 ani în C.A. al importantei unităţi. Spre deosebire de alţii, Mitrofan nu s-a ferit să-şi asume o responsabilitate grea într-o perioadă de pandemie, declarând că i s-ar fi părut imoral să prefere liniştea postului de la C.C.A., mai ales după ce primise girul colegilor de partid. Caracter puternic, a considerat de datoria sa să se implice în primele rânduri în lupta contra coronavirusului. Chestionat asupra obiectivelor fixate, ne-a declarat: "Vin să ajut, nu să iau locul cuiva sau să tai capete! Vreau să fac o echipă şi mai puternică, funcţională, capabilă de performanţe în slujirea interesele cetăţenilor care ne plătesc. Prin firea mea sunt un optimist raţional, dispun de experienţa necesară de bun organizator şi voi fi alături de toţi colegii de bună credinţă. Consider că pentru a ocupa acest post nu este neapărată nevoie de calificare medicală, dovadă fiind predecesorii: dl. Emilian Dragnea, care s-a pensionat, este economist, iar dl. Ştefan Ciocănel este inginer. În plus, nu vin să mă specializez la locul de muncă: sunt şi eu economist, am studii universitare şi postuniversitare, dispun de experienţa managerială necesară şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al colegilor, sunt convins că vom reuşi să eficientizăm activitatea CAS Argeş şi să ne descurcăm şi în aceste momente destul de dificile!". Noi îi urăm din tot sufletul să-şi îndeplinească generoasele obiective spre binele tuturor argeşenilor!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It