Stare de necesitate pe consumul de apă: dacă nu se renunţă la udatul grădinilor, AQUATERM va fi silită să restricţioneze furnizarea de apă la Curtea de Argeş!

Nu, nu este vorba despre o glumă proastă sau despre intenţia de a stârni panică în rândul populaţie, ci adevărul gol-goluţ! Seceta din ultimul timp i-a determinat pe unii dintre gospodarii care dispun de grădini de zarzavat şi nu numai să irige terenurile cu apă de la robinet. Consumul excesiv de lichid a ajuns să depăşească uneori capacitatea de distribuţie de care dispun instalaţiile administrate de către conducerea S.C. AQUATERM S.A., furnizorul exclusiv de servicii din domeniul apei şi canalizării din Curtea de Argeş şi din Băiculeşti. Consecinţa este aceea că, în anumite perioade, apa nu mai ajunge la toţi abonaţii, mai ales dacă îşi au gospodăriile în zone mai înalte sau mai îndepărtate. Drept urmare, conducerea amintitei firme a apelat încă de la începutul acestei săptămâni la înţelegerea utilizatorilor care-şi udă recoltele, pe care i-a rugat să renunţe la acest obicei păgubos pentru restul populaţiei lipsită de lichidul vital. "Apelul nostru n-a avut efectul scontat şi, dacă se continuă aşa, vom fi siliţi să luăm măsurile prevăzute pentru astfel de situaţii în Legea apelor nr. 243 din 30 octombrie 2018. Acolo se stipulează clar faptul că este prioritară satisfacerea nevoilor de apă ale populaţiei şi în acest scop se interzice risipa apei potabile prin folosirea în alte scopuri decât consumul. Utilizatorii sunt obligaţi să economisească această preţioasă resursă prin folosirea judicioasă! În cazul în care nu există înţelegere din partea unora pentru aceste prevederi, se poate ajunge la aplicarea unor restricţii în sensul furnizării apei pe baza unui program în diverse zone ale oraşului. Noi n-am dori să ajungem într-o astfel de situaţie, astfel că apelăm încă o dată la înţelegerea proprietarilor de grădini să limiteze la maxim irigarea recoltelor cu apa potabilă atât de necesară consumului uman sau animal!" Declaraţia managerului de la AQUATERM, jr. Claudia Mihăilescu, a fost completată de informaţia că a urmărit cum s-a procedat în astfel de cazuri în alte localităţi şi că se analizează posibilitatea de a implementa şi la noi modelele care au dat acolo rezultate. În fapt, pe lângă introducerea restricţiilor şi furnizarea apei după program, s-a procedat la aplicarea unor măsuri menite să descurajeze risipa de apă. Acestea pot merge de la taxarea suplimentară, la pauşal, cu costuri de 5 ori mai mari decât preţul standard a consumurilor ce depăşesc mediile lunare, până la debranşarea celor în cauză pe o anumită perioadă de timp - în funcţie de hotărârile de consiliu ce vor fi adoptate, în baza prevederilor Legii apelor. Câteva exemple, sintetizate, din actul normativ:

- Apele fac parte din domeniul public al statului, iar cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea lor durabilă sunt acţiuni de interes general.

- Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei, alimentarea animalelor, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum şi a debitelor necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic au prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri (art. 10 privind Regimul de folosire a apelor).

- Utilizatorii sunt obligaţi să economisească apa prin folosire judicioasă (art. 12).

Art. 14(1) al amintitei legi prevede: "Dacă din cauza secetei sau a altor calamităţi naturale, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizaţi, SE APLICĂ RESTRICŢII TEMPORARE DE FOLOSIRE A RESURSELOR DE APĂ!".

Aşadar, dacă puţinii utilizatori - în raport cu restul populaţiei - ce risipesc apa prin udatul grădinilor îi prejudiciază pe cei mulţi, este de datoria furnizorului de servicii să aplice toate măsurile legale pentru evitarea dezagrementelor provocate de lipsa apei potabile, mai ales acum, când este de aşteptat ca temperaturile diurne şi nocturne să crească peste media ultimilior ani. Căci, dacă am avut o iarnă atipică, cine ne garantează că nu vom avea parte şi de o vară la fel?... Iar lipsa apei din locuinţele argeşenilor care cumpără roşii şi castraveţi, mărar şi pătrunjel de la piaţă, poate genera cine ştie ce noi boli şi chiar revolte în rândul frustraţilor de restricţiile impuse de lupta contra pandemiei de coronavirus. Haideţi să fim înţelepţi şi să ne coordonăm acţiunile astfel încât să nu contravină interesului general!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It