Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 16 octombrie 2021 21:22

Fost consilier local de la Valea Danului, declarat incompatibil de A.N.I.

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a unui fost consilier local din partea ALDE, în cadrul C.L. al comunei Valea Danului, Cosmin-Ionel Dinescu. Acesta ”s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2016-2020, întrucât, a exercitat simultan cu calitatea de consilier local și o funcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Valea Danului, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003”, a transmis A.N.I. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cosmin-Ionel Dinescu nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, mai precizează A.N.I.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.