La Corbeni se lucrează la foc continuu pentru modernizarea comunei!
Ultimele două luni ale anului care tocmai s-a încheiat s-au constituit ca un veritabil tur de forță în ceea ce privește activitatea administrației publice locale din Corbeni. Ne referim atât la partea de infrastructură, acolo unde erau necesare reparații și asfaltări, cât și la sectoarele de educație și asistență socială, aflate în permanență în atenția aleșilor locali de când scaunul de edil-șef este ocupat de Nicolae Dinică. Lista este exemplară și reliefează implicarea, seriozitatea și profesionalismul echipei din aparatul legislativ al comunei.
Drumuri, poduri, apărări de mal și decolmatări șanțuri
În intervalul menționat, s-au executat lucrările în cadrul proiectului „Reabilitare pod în satul Berindești comuna Corbeni, județul Argeș”, sesiune de asfaltare în cadrul proiectului „Extindere rețea canalizare menajeră și modernizare drumuri de interes local în satele Poienari și Bucșenești, comuna Corbeni, judetul Argeș”, precum și proiectare și asfaltare înscrise în proiectul „Modernizare prin asfaltare drum de interes local Ulița Bisericii Oeștii Ungureni, comuna Corbeni, județul Argeș”.
În cadrul proiectului „Înlăturarea efectelor calamităților produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase în comuna Corbeni” au început lucrările la podul din satul Rotunda, refacerea șanțurilor și pietruirea DC 254 (Oeștii Ungureni-limită comuna Cicăneşti) și DC 262 Tulburea. S-au decolmatat parțial șanțurile și acostamentul drumurilor comunale și DN 7C în satele Poienari, Berindești, Oeștii-Pământeni, Oestii Ungureni și Rotunda și s-au reabilitat parțial drumurile Poienari-Berindești și Capul Satului -Oeștii Ungureni;
De asemenea, în cadrul proiectului „Înlăturarea efectelor calamităților produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase în comuna Corbeni” s-au executat lucrări de apărări de mal și reparații drum pe Valea Oească, în satul Oeștii Pământeni;
De altfel, lucrări de întreținere șanțuri și pietruire drumuri s-au derulat în toate satele din localitate. În plus, s-au realizat documentațiile tehnico-economice, proiectele tehnice și se află în procedura de licitație proiectele „Modernizare prin asfaltare drum DC 296 Oeștii Ungureni, comuna Corbeni, județul Argeș” (Centru-Baltă-Stație apă) și „Modernizare prin asfaltare DC 303 Oeștii Pământeni-Garaj-Izlaz, comuna Corbeni, județul Argeș”. În fine, tot în această perioadă a fost refăcută și puntea de pe Valea Obiei-Bucșenești.
Rețeaua de apă și canalizare, în parametri
În ceea ce privește activitatea în acest sector, amintim de: curățirea și dezinfectarea bazinului de apă din satul Poienari(Predeal); punerea în funcțiune a Stației de filtrare și tratare a apei din satul Poienari pentru satele Corbeni, Poienari (parțial), Bucșenești (parțial) și Rotunda; înlocuirea conductei principale de apă-deteriorată cu o conductă nouă de calitate superioară, în satul Berindești, de la pod până la ultima casă, împreună cu branșamente noi pentru fiecare gospodărie din acea zonă; lucrări de întreținere la captarea de apă de pe Valea Oească-Siliște (prilej cu care s-a decolmatat vechiul dren, a fost realizat un nou dren pentru suplimentarea volumul de apă și s-au decolmatat cele patru puțuri; lucrări de canalizare în cadrul proiectului „Extindere rețea canalizare menajeră și modernizare drumuri de interes local în satele Poienari și Bucșenești, comuna Corbeni, judetul Argeș”.
„Spre sfârșitul lui 2021, s-a eliberat Certificatul de urbanism și s-a depus documentația pentru obținerea avizelor premergătoare PT în cadrul proiectului <<Reabilitare sistem de alimentare cu apă în zona podului peste râul Argeș, în satele Oeștii Pământeni și Oeștii Ungureni în comuna Corbeni, județul Argeș>>. Menționez că s-a realizat și documentația tehnico-economică și proiectul tehnic în cadrul proiectului <<Executare racorduri de canalizare în satele Corbeni, Bucsenesti și Rotunda în comuna Corbeni, județul Argeș>>. Astfel, lucrările de execuție vor începe în cel mai scurt timp. Prin Hotărârea Consiliului Local Nr.43/2021 s-a înființat Serviciul apă și canalizare, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local”, ne-a informat primarul Dinică.
Un ultim punct la acest capitol îl reprezintă realizarea unor devize estimative și ridicări topografice în cadrul proiectelor „Execuție racorduri de canalizare în satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș” și „Execuție racorduri de canalizare în satul Oeștii Ungureni, comuna Corbeni, județul Argeș”.
Cu ochii pe Educație
În primul rând, trebuie punctat că s-a depus cererea de finanțare și s-a aprobat cu 100 de puncte proiectul „Dotarea unităților de învățământ din Comuna Corbeni cu dispozitive și echipamente de protecție necesare prevenirii răspândirii infectării cu virusul SARS-COV 2” în valoare de 1.419.120.73 lei cu TVA, axa prioritară 9 din POIM (Programul Operational Infrastructura Mare), urmărindu-se creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19.
Apoi, s-a depus cererea de finanțare pentru proiectul pe fonduri europene „Achiziția de echipamente IT de tip tablete pentru uz școlar și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line pentru dotarea unităților de învățământ din comuna Corbeni, județul Argeș”. În noiembrie și decembrie au continuat lucrările în cadrul proiectului „Extindere și supraetajare Școală Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș” și s-au executat cele de proiectare și parțial construire în cadrul proiectului „Împrejmuire curte Școala Gimnazială Prof. Dr. Vasile Vasilescu, în satul Oeștii Ungureni, comuna Corbeni, județul Argeș”.
„În colaborare cu unitatea școlară, pentru o mai bună activitate didactică, toate sălile de clasă din cele trei școli din localitate au fost dotate cu table de scris și calculatoare! De asemenea, grădinițele au fost dotate cu jucării... În colaborare cu Consiliul Județean, prin Programul <<Primul ghiozdan>>, în vederea prevenirii abandonului școlar, preșcolarii din grupele premergătoare au primit ghiozdan și rechizite”, ne-a spus edilul-șef.
În vederea participării la „Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ” cu proiectul „Creșterea Eficienței Energetice la Școala Gimnazială Nr.1 Corbeni și la Școala Gimnazială Prof. Dr. Vasile Vasilescu Oești, Comuna Corbeni, Județul Argeș”, sau realizat Expertiza tehnică, completare Cadastru, Ridicări topografice, Studiu geotehnic și DALI. Se va trece la o nouă etapă.
Asistență Socială și Sănătate
În acest context amintim că s-a deschis Centrul de îngrijire copii în satul Oeștii Ungureni. De asemenea, s-a reîntregit patrimoniul Comunei Corbeni prin achiziția Dispensarului uman din satul Oeștii Pământeni și prin HCL a devenit sediul Centrului Comunitar Integrat al comunei Corbeni, având ca scop activități medicale, sociale și educaționale.
În plus, prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale au început demersurile necesare în vederea reabilitării și modernizarii Dispensarului prin „Servicii de consultanță (asistență tehnică proiecte POR)” în cadrul Proiectului „Creșterea capacității MMPS de coordonare metodologică a SPAS-urilor în vederea atribuțiilor și obligațiilor legale pe domeniul serviciilor sociale și a creșterii calității serviciilor oferite cetățenilor”.
„Noi am încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării, în vederea dezvoltării și furnizării serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale în UAT Corbeni, în cadrul proiectului <<Crearea și implementarea serviciilor comunitate integrate pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale>>. Avem un asistent social și un asistent medical cu scopul de a ajuta cetățenii cu dificultăți materiale și medicale. Ne-am organizat și, de Sărbători, Moș Crăciun a ajuns la cei peste 600 de copii preșcolari și școlari din localitate. Aș adăuga faptul că în perioada noiembrie-decembrie am organizat nu mai puțin de trei campanii de vaccinare împotriva virusului Sars-Cov 2”, ne-a mai transmis Nicolae Dinică.
Delimitarea pășunilor alpine
În acest sector s-au încheiat următoarele etape legale în cadrul proiectului „Reactualizare Plan Urbanistic General comuna Corbeni, județul Argeș”: documentare și elaborare a studiilor de fundamentare; elaborare propuneri ce vor fi supuse procesului de avizare; elaborare propuneri finale, care include toate observațiile avizatorilor și care se supun procedurii de transparență decizională; monitorizarea implementării planului aprobat. De asemenea, s-au transmis către instituții documentele necesare în vederea obținerii avizelor.
În ceea ce privește pășunile, s-au executat măsurătorile, urmând a fi depuse la OCPI, în cadrul proiectului „Întocmire documentație cadastrală pentru pășuni Alpine aflate în domeniul privat al comunei Corbeni, județul Argeș”. Totodată, s-a constituit o Comisie în cadrul Primăriei cu scopul de a verifica întreținere pajiștilor alpine și a islazurilor comunale de către Asociațiile și Cooperativele crescătorilor de animale concesionare.
Un Corbeni mai Curat
În intervalul de studiu s-au organizat mai multe acțiuni de ecologizare în localitate, la care au participat elevi și profesori din Corbeni, împreună cu mai mulți voluntari, iar în același timp au participat atât angajații Primăriei, cât și beneficiarii Legii 416. „S-au făcut demersurile necesare și s-au adus la Primărie pentru a fi distribuite fiecărei gospodării din localitate, pubele pentru compost. S-au montat 15 coșuri stradale de gunoi, 10 containere pentru deșeuri selectate (plastic, carton, sticlă și metal)”, a completat primarul comunei.
Gaze și alte cereri de finanțare
Pașii spre o mai bună gestionare a distribuției de gaze naturale au fost făcuți: s-au realizat ridicările topografice, studiul geotehnic și în parte, studiul de fezabilitate în cadrul proiectului „Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în comuna Corbeni”.
În materie de noi necesități de finanțare, s-au realizat devizele estimative și s-au depus cereri de finanțare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru următoarele proiecte: „Modernizare DC 295-tronson I (Troiță-Martin-DN 7C) și tronson II (DN 7C Pristavu-DN 7C Bălașa) în comuna Corbeni, județul Argeș”; „Modernizare DC 296 (Dinescu Mihail - pod Andrei Gheorghe) și DC 254 (Andrei Gheorghe - limită comuna Cicăneşti) în comuna Corbeni, judeţul Argeş”; „Poduri (Podețe) din beton armat peste Valea Oească, punctele Bâldir, Turcu Aron, Cireșet și Banu Romică în satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș”; „Extindere de rețea canalizare menajeră și racorduri pe Valea Oească în satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș”; „Extindere rețea de canalizare și racorduri de canalizare în satele Poienari și Berindești, comuna Corbeni, județul Argeș”; „Branșamente apă în satele Oeștii Pământeni, Oeștii Ungureni, Rotunda, Bucșenesti, Corbeni, Poienari , Berindesști, Turburea, comuna Corbeni, județul Argeș”.
Gospodărire internă, focalizată pe digitalizare
Primăria a trecut și ea printr-o etapă de „primenire”. S-a refăcut Arhiva, astfel că peste 200 m liniari de Arhivă au fost legați și așezați pe domenii de activitate. S-a realizat Strategia de Dezvoltare a localității Corbeni pentru perioada 2021-2027, iar în vederea transparenței s-a realizat Site-ul Primărie Corbeni și pagina de Facebook a acesteia. S-a trecut, printre altele, la plata taxelor și impozitelor cu cardul și s-au făcut demersuri în vederea digitalizării Departamentului taxe și impozite cu posibilitatea plăților online prin Sistemul Național Electronic de Plată cunoscut și sub numele www.ghiseul.ro, începând cu anul 2022. Tot aici trebuie menționată demararea lucrărilor privind digitalizarea Registrului Agricol.
„Pentru buna funcționalitate a aparatului administrativ, s-au emis 754 Dispoziții și s-au direcționat către Departamentele de specialitate din cadrul Primăriei, spre soluționare, 15.527 de documente. Le mulțumesc tuturor pentru răbdarea și încrederea acordată și îi asigur de toată implicarea mea în rezolvarea problemelor existente și demararea proiectelor necesare dezvoltării comunității!”, a concluzionat primarul Nicolae Dinică.