Cula Drugănescu se prăbuşeşte din picioare
V-am relatat de curând despre sărbătorirea tradiţională a hramului bisericii din satul Retevoieşti. Foarte interesantă este pisania de la intrare, prin care vizitatorul - indiferent de religie, sex, naţionalitate, rasă - este informat despre istoricul lăcaşului de cult ortodox din acest străvechi sat argeşean.
Mesajul pisaniei şi moştenirea lăsată urmaşilor
Potrivit acesteia, biserica de care se îngrijesc vrednicii preoţi parohi, fraţii Mihai şi Romică Moraru, a fost clădită la 1795, în zilele domniei voievodului Alexandru Moruzzi, de familia vel stolnicului Scarlat Drugănescu, cu soaţa sa, jupâniţa Sultana şi fiii - Gheorghe, Constantin, Grigore, Dumitru, Ioan, Marica, Joiţa, Iuliana şi Sultana - mitropolit al Ungro-Vlahiei (cum i se spunea Ţării Româneşti în acele vremuri) fiind kir Dositeiu. Hramul ei a fost de la început dublu - Sfânta troiţă şi Adormirea Precistei - căci l-a preluat şi pe cel al vechii biserici construită la oarecare distanţă la vremea domniei de curând sanctificatului de către Biserica Ortodoxă Română, voievodul Neagoe Basarab, în anul 7024 (1516) de către răposaţii mari boieri, vel stolnicul Vâlcul şi vel logofătul Vlaicu. Dincolo de cuvintele poate seci, de reţinut este mesajul intuit, prin care se lasă urmaşilor moştenire bunurile create în acele vremuri tulburi. Cine ar fi bănuit că şi în mileniul trei vor mai exista printre aceştia oameni mici la suflet, cum sunt cei care conduc astăzi destinele localităţii de pe valea Râului Doamnei?...
Cula părăsită - mină de aur ignorată de autorităţi
Alături de biserică, abia se mai ţine în picioare fosta locuinţă a ctitorilor sfântului lăcaş. Construită pe modelul culelor olteneşti (locuinţe întărite), capabile să ţină piept atacurilor tâlharilor prădalnici de la cumpăna secolelor XVII şi XVIII, călărind bidivii aprigi şi purtând fie fesuri, şalvari şi iminei, fie cuşme, iţari, cizme şi cojoace, dar cu sileafurile sau chimirurile pline de hangere, pumnale şi pistoale, buni mânuitori de flinte, harapnice ori arcane, acum nu mai are semeţia de altădată. Zidurile neîngrijite au fost mâncate de vremea lungă şi de nepăsarea stăpânilor vremelnici prin mâinile cărora au trecut, ferestrele nu mai râd în soare, apărând ca nişte carii în pereţi, iar acoperişul este mai mult o parodie distrusă de intemperii. Iatacurile de altă dată, sala de mese, bucătăria şi celelalte acareturi pot fi numai bănuite, căci ar fi o nebunie să te aventurezi în interior. Un lucru e clar: clădirea istorică este de patrimoniu, iar nepăsarea autorităţilor locale conduse de ani de zile de primarul Eugeniu Pătru este condamnabilă. Dacă a fost revendicată şi retrocedată, avea datoria să ceară proprietarilor să se îngrijească de acest bun moştenit peste veacuri, iar în caz contrar, să facă demersurile legale pentru a fi înscrisă în inventarul celor asemenea de către autorităţile abilitate legal, începând cu cele judeţene şi sfârşind cu cele naţionale. Având în vedere imaginea Culei Drugănescu, poate că ar fi o pretenţie exagerată să-i cerem primarului Pătru şi celor din subordine să întocmească un proiect de salvare pe bani europeni sau guvernamentali a acestei construcţii. Timpul nu este însă pierdut, căci un investitor inteligent ar putea recrea condiţiile de viaţă din secolul XVIII la cula din Retevoieşti, dacă ar revitaliza clădirea. N-ar fi ea ca un castel de pe Loire sau de pe Rin, dar în lumea asta se pot găsi destui străini destul de originali, care să fie încântaţi să vină în ţara lui Dracula şi să petreacă una sau mai multe nopţi într-o casă boierească din epoca fanariotă şi să plătească pentru găzduire bani frumoşi. Localnicii şi-ar putea promova produsele tradiţionale şi toată lumea ar avea de câştigat. Asta dacă am trăi într-o lume care, în condiţiile actuale, este de-a dreptul himerică. Pentru Pietroşanii primarului Eugeniu Pătru, desigur, căci am văzut că la Şuici, primarul Constantin Iatagan poate reabilita Cula Sultănica...
Legenda bisericii
Orice loc din lumea asta este cu atât mai atractiv cu cât are în spate o poveste, care să-i facă pe oameni să viseze. Satul Retevoieşti a fost depopulat de ciuma care a bântuit pe aceste meleaguri între 1716 şi 1719 şi care a lăsat în picioare - potrivit documentaţiei puse la dispoziţie de părintele Mihai Moraru - doar 5-6 familii. Ele au părăsit vatra vechiului sat şi şi-au durat noile sălaşe la miazăzi şi apus de ea, mai ales că în zonă veniseră şi oameni din Oltenia şi Argeş, dar şi din Ardealul din care românii ortodocşi fugeau de presiunile făcute de noile autorităţi austriece de a trece la religia greco-catolică. Satul aflat pe moşia marelui boier Scarlat Drugănescu, fost ispravnic de Muscel în câteva rânduri, s-a repopulat astfel şi poporenii simţeau nevoia unei noi biserici, în vatra nouă. Povestea spune că printre nou-veniţi se găsea şi un oarecare Barbu sau Bărbucă, de fel de prin Răşinarii Sibiului, participant la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, din 1784, fugar ce-şi căutase scăparea de urgia grofilor peste munţi. Se spune că în timp ce era cu oile la păscut în vatra veche a satului, ar fi găsit o ladă ferecată, ascunsă după unii sub treptele fostului han boieresc, după alţii sub cele ale unei case de om înstărit. Când a deschis-o, a descoperit că era plină cu monede de aur, având sub capac un înscris pe piele de iepure sau miel, pe care stătea scrisă poruncă înfricoşată: "Cine va găsi aceşti bani, să refacă din temelie biserica noastră. Numai aceia ce îi vor rămâne după ce va reface biserica, poate să-i mănânce sănătos. Dacă nu va îndeplini dorinţa noastră, să fie blestemat de toţi sfinţii părinţi ce au luat parte la Sinodul ecumenic de la Niceea şi să-i verse şi lui maţele ca lui Arie."
Cinstit fiind şi cu frică de Dumnezeu, Bărbucă i-a spus preotului Marcu ce i se întâmplase şi amândoi au mers la boierul Scarlat Drugănescu, în 1794. Împreună au decis să reclădească biserica satului din temelie, la 1 km sud de fostul lăcaş, din care s-a recuperat materialul ce putea să fie refolosit. Totodată, s-au tocmit şi meşterii pricepuţi care au trasat conturul viitoarei biserici. Numai că preotului Marcu i s-a părut că era prea mică pentru nevoile satului şi, cu aprobarea boierului Drugănescu, a mutat cu Bărbucă ţăruşii, mărind suprafaţa cu aproape 2,5 m de jur împrejur. "În ziua de 16 aprilie 1795 s-a pus piatra fundamentală şi a început zidirea bisericii"- notează Vasile, dascăl ot Rativoeşti, pe mineiul acelei luni.
Bătrânii satului au povestit peste timp că s-au folosit salahori din tot judeţul, care era bântuit de foamete după seceta din 1794, în urma căreia nu s-a făcut porumbul şi secara nici măcar prin Vlaşca şi Teleorman, vestite la vremea aceea pentru recoltele lor bogate obţinute în anii ocoliţi de necazuri. Faptul este consemnat şi de Iosif, logofătul popii Marcu în terfeloagele vechi. Aşa că oamenii au fost bucuroşi să primească drept plată zilnică numai câte o oca de mălai de căciulă. Meşterii, care observaseră mutarea ţăruşilor, au tăcut până când au ajuns cu zidurile deasupra ferestrelor. Înainte de a se apuca de zidirea bolţilor, cu răbojul în mână, i-au dovedit boierului că prestaseră zilele de muncă pentru care se învoiseră pe planul iniţial, aşa că au cerut plata suplimentară, dacă voia s-o vadă terminată. La întrebarea cine vor ei să plătească, au răpuns cu isteţime că acela care a îngăduit mutarea ţăruşilor. Vel stolnicul a râs în barbă, a bătut palma cu zidarii şi construcţia s-a săvârşit. Comoara n-a fost însă de ajuns pentru acoperirea integrală a cheltuielilor, iar biserica a fost târnosită - potrivit informaţiilor venite de la dascălul Vasile - într-una din duminicile lunii aprilie 1796, deci la 11 luni de la punerea pietrei de temelie, dar cu pictura interioară neterminată. Era gata doar altarul, tâmpla şi colţul ctitorilor şi mai lipseau destule odoare cu care trebuia înzestrată o astfel de biserică mare şi mândră...
Mândra Culă Pătru
Primarul Eugeniu Pătru n-a fost la slujba de hram de la biserica din Retevoieşti de câţiva ani buni, spun enoriaşii deloc mulţumiţi de situaţie. Comuna pe care o conduce este alcătuită însă din mai multe sate dintre care trebuie să amintim pe lângă Pietroşani şi Retevoieşti, Găneştiul, Vărzăroaia şi Bădeştii (atestat documentar de la 1352, când îşi începea domnia voievodul Vladislav I, mai cunoscut drept Vlaicu Vodă). Şi cum primul gospodar al comunei n-a prea trecut pe la biserica păstorită de fraţii Moraru, de unde să aibă habar de situaţia Culei Drugănescu?... Gurile rele zic că noul sediu al primăriei merită numele de Cula Pătru, dar nu trebuie să li se dea prea mare atenţie, fie şi numai ca să nu aibă - Doamne fereşte! - soarta aceleia care stă să se prăbuşească, după ce gloria boierului care a stăpânit-o a apus...
