Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 13 aprilie 2024 15:42

Cu efort și insistență, Cicănești se apropie de cel mai important obiectiv: asfaltarea tuturor drumurilor comunale!

Ion Ionescu este unul dintre cei mai longevivi primari din judeţul Argeş și nu numai... Lucrează în Primăria Cicăneşti de la 1 martie 1985, ocupând până în 1992 postul de tehnician agronom, apoi, din 1992 până în 1996 a fost viceprimar, iar de 28 de ani este primar. După 39 de ani în administraţie, edilul-şef spune că foarte important este să ne adaptăm noului, vremurilor, pentru că lumea-i schimbătoare, mereu dornică de ascensiune, de modernizare.

În acest context, prin Programul „Anghel Saligny”, comuna din nord-vestul județului Argeș va realiza asfaltarea ultimilor 11 km de drumuri, fiind astfel singura localitate din județ care are infrastructură urbană, respectiv nicio stradă fără asfalt! O performanță uluitoare, datorată gospodarului primar Ion Ionescu și a colegilor săi din Consiliul Local care au lucrat în permanență pentru a crea condiții moderne de trai pentru locuitorii comunei.

Săptămâna trecută, șeful administrației publice locale a semnat la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare pentru aceste lucrări de asfaltare, realizate cu fonduri guvernamentale. Conform proiectului, urmează modernizarea a 11 km de drumuri. "Odată finalizată investiția, vom avea asfalt pe toate drumurile de interes din localitate, iar prin fonduri proprii vom reface acostamentele și șanțurile pe un drum din satul Urechești, pe care s-a lucrat anul trecut la introducerea conductei de canalizare", a explicat primarul Ionescu.

De asemenea, administrația comunei are în plan sau în derulare și alte proiecte cu finanțare din diverse surse. Ca de pildă, se lucrează la terenul de sport, iar pentru reabilitarea iluminatului public, proiect în valoare de 1 milion de euro, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu, s-a emis deja ordinul de începere a lucrărilor. Vor fi montate 400 de lămpi economice, de tip LED, întregul sistem urmând a fi controlat prin telegestiune.

Totodată, există o licitație pentru a găsi firma care se va ocupa de eficientizarea termică a celor două corpuri de clădire care alcătuiesc Școala de centru, proiect finanțat din bani europeni, prin PNNR. Unitatea de învățământ va fi dotată cu echipamente IT, materiale didactice și mobilier. În altă ordine de idei, poate cel mai așteptat proiect de anul acesta este înființarea rețelei de gaze.

"Împreună cu UAT-urile Sălătrucu și Tigveni, am obținut într-o primă fază o finanțare de la Guvern în valoare de 7,6 milioane de lei pentru demararea acestui obiectiv, care va completa, practic, infrastructura de utilități a comunei", a conchis, cu optimism, primarul comunei Cicănești, Ion Ionescu.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.