Consiliul Local Curtea de Argeş: de la comedia erorilor la lanţul slăbiciunilor!
Cam aşa s-ar putea caracteriza şedinţa ordinară din luna august. După o vacanţă destul de lungă, căci precedenta a fost programată pe la începutul lunii iulie, o parte dintre consilierii locali au lipsit. Primarul Nicolae Diaconu i-a anunţat pe colegii lor că viceprimarul Cristian Mitrofan avea probleme personale de rezolvat, iar colegii Silviu Popescu şi Vasile Sabie erau în imposibilitate de participare din motive obiective şi a cerut să fie motivaţi. Solicitarea n-a ridicat comentarii, astfel că şedinţa putea să înceapă, fiind întrunit cvorumul necesar. Numai că mai era un bob zăbavă...
Motiv de gâlceavă politico-administrativă
Imediat după ce dosarele de şedinţă au ajuns în posesia consilierilor locali, unii au luat pur şi simplu foc, după ce au studiat proiectul de HCL (Hotărâre a Consiliului Local), înscris la punctul 10 al ordinii de zi. Sub formularea anostă a schimbării destinaţiei unei clădiri, se urmărea un schimb de sedii între Biblioteca Municipală şi PSD, partidul forte în legislativul municipal. Formaţiunea politică primise prin HCL dreptul să încheie un contract cu primăria ca să-şi amenajeze sediu în clădirea în suprafaţă de 262 mp, de pe strada Negru Vodă nr. 6-8, în care a funcţionat Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. După câteva luni de zile, acolo nu s-a deschis vreun şantier pentru dichisirea sediului local al partidului forte din coaliţia de guvernare, aşa cum se aşteptau unii sau alţii. Cauza poate fi bănuită că ţine de lipsa lichidităţilor financiare. Numai că salvarea a venit de la proaspăt unsul manager al Bibliotecii Municipale, Marian Ghiţă, care a făcut descoperirea epocală că nu avea spaţiul adecvat pentru depozitarea fondului de carte, ce se deprecia pe la Liceul Forestier sau aiurea, prin oraş. În consecinţă, a făcut o cerere de mutare a instituţiei din Bulevardul Basarabilor nr. 25, unde deţine la fosta Casă a Căsătoriilor o suprafaţă de 100 mp - unde credeţi? - fix pe strada Negru Vodă nr. 6-8!
"Uite, dom'le, ce potriveala dracului!"
Cam aşa a reacţionat opoziţia locală. Primul care ne-a semnalat problema a fost - după cum v-am informat deja - consilierul independent Ion Şerban. Liderul local al PNL, Nichita Sandu, ne-a anunţat apoi că problema a fost dezbătută şi într-o şedinţă a organizaţiei şi s-a decis să se aprobe mutarea sediului bibliotecii, pentru a rezolva problema spaţiului inadecvat şi a salva astfel fondul de carte de care dispune, dar să nu se aprobe schimbarea destinaţiei clădirii de pe Bulevardul Basarabilor în sediu de partid şi nici modificarea contractului de închiriere al PSD: "Clădirea ocupată acum de bibliotecă este una reprezentativă pentru oraş, având la intrare o operă de artă, care simbolizează unitatea familiei. Apoi, să nu ignorăm faptul că legea finanţării partidelor nu obligă consiliile locale să dea sedii formaţiunilor politice. Acolo se spune că pot repartiza, deci este facultativ, nu imperativ! În plus, dacă PSD are nevoie de sediu, există unul liber, după ce colegii noştri, foşti la PDL, au predat spaţiul cu această destinaţie. Considerăm normal şi legal ca în cazul în care se va efectua mutarea bibliotecii, clădirea de patrimoniu pe care o ocupă acum să revină la destinaţia iniţială, de Casă a Căsătoriilor".
Luni dimineaţa ne-a contactat şi consilierul independent Nicolae Nedelcu. Acesta ne-a declarat categoric că nu va accepta ca pesediştii să-şi facă jocurile şmechereşti în legislativ!
Aranjamente de culise
Era evident înaintea şedinţei că se făceau masiv mişcări de trupe în culise şi la vedere. Preşedintele liberal, Nichita Sandu, îşi aştepta colegii din consiliu, cărora era pregătit să le monitorizeze comportamentul în timpul şedinţei, împreună cu alţi membri ai conducerii organizaţiei - Adrian Miuţescu, Doru Georgescu, Marius Stanca, Robert Badea şi Răzvan Popescu. Nici omologul pesedist, Costică Panţurescu, nu stătea cu mâinile în sân şi imediat ce l-a văzut sosind pe Luca Marian Căruntu, l-a şi băgat într-o şedinţă ad-hoc, particulară, în care era evident că voia (probabil) să se asigure că va vota pentru proiectul de hotărâre propus de către primarul Diaconu - cel referitor la rocada sediilor. (Nu este clar dacă la acel moment ştia sau nu că mandatul de preşedinte al consilierului independent expirase). Oricum, în sală, pesediştii nu prea păreau a fi în apele lor, mai ales după ce ora de începere a şedinţei, 15.00, fusese uşor depăşită şi era clar că vor avea nişte absenţe din rândurile proprii. "Unde pana mea sunt ăia zece ai tăi, Fane?" - l-a chestionat printre dinţi preşedintele Panţurescu pe Ştefan Dumitrache, după care i-a cerut primarului să tragă un pic de timp. Acesta avea însă pregătit Planul B...
Punct ochit, punct lovit: Dumitrache preşedinte (de şedinţă)!
Nicolae Diaconu a anunţat că se încheiase mandatul de preşedinte de şedinţă al consilierului Căruntu şi a cerut nominalizări pentru alegerea altuia. Gabriel Jubleanu a fost cel mai rapid şi l-a propus pe colegul său, Ştefan Dumitrache. Ion Şerban a ratat startul, dar a onorat promisiunea făcută lui Nicolae Nedelcu şi l-a propus contracandidat, iar Marius Deaconu a plusat cu alt pesedist, Gheorghe Iordăchescu. Propunerile s-au supus la vot în ordinea în care au fost formulate, în ciuda protestelor lui Nedelcu, potrivit căruia nu era corect să fie aleşi mai ales pesediştii ca să conducă şedinţele delicate de legislativ. Dumitrache a întrunit 11 voturi, moment în care şi Şerban i-a dat şi votul său, renunţând la candidatul pe care-l propusese, căci alegerea se făcuse deja.
"Asta e o cacealma!"
Primarul a făcut pasul înapoi şi a anunţat că-şi retrage proiectul de la punctul 10, motivându-şi decizia prin absenţa lui Marian Ghiţă, care trebuia să-şi explice cererea de mutare a sediului Bibliotecii Municipale. "Dl. Marian Ghiţă n-a putut fi prezent, pentru că participă la un eveniment cultural", i-a informat Panţurescu pe ceilalţi colegi din consiliu. Strategia pesedistă i-a luat oarecum prin surprindere pe cei care-şi anunţaseră opoziţia la proiect. "Asta e cacealma!" - a izbucnit Şerban, dar vorbele sale s-au pierdut în vijelia acuzaţiilor lui Nedelcu la adresa absentului Marian Ghiţă: "Cum de-a descoperit abia după ce a câştigat la a nu ştiu câta strigare postul de manager, că nu avea spaţiul adecvat?... Ghiţă a furat postul ăsta de conducere!" "Fă-i plângere penală!" - i-a replicat dur Dumitrache, cu autoritatea proaspăt alesului preşedinte de şedinţă. La votarea ordinii de zi, Nedelcu a fost contra, Ion Şerban şi liberalii Victor Suhan, Gheorghe Alecsei şi dr. Magda Marin s-au abţinut. Majoritatea a avut câştig de cauză, convinsă de iniţiatorul proiectului, primarul, că numai el avea dreptul să-l susţină sau să-l retragă de pe ordinea de zi a şedinţei.
Habarnistul Marian Ghiţă
Managerul bibliotecii şi-a dovedit încă o dată vocaţia de om defazat de la realitatea imediată: a apărut la vreo jumătate de oră după ce proiectul de hotărâre de la punctul 10 fusese retras! Intrarea lui în sala de şedinţă a stârnit ilaritate în rândurile opoziţiei şi stupoare în cele ale puterii, care l-a privit ca pe o muscă picată în lapte. Dovadă a fost gestul agasat al lui Panţurescu, izvorât parcă din înţelepciunea populară, metaforic exprimată prin formularea "Hop şi eu cu bleaul meu!" Dar nu numai Marian Ghiţă era vinovat de eroarea comisă, ci şi slaba comunicare cu cei care trebuia să-l anunţe că participa la un eveniment cultural...
"Amatorism!" - aşa a caracterizat situaţia jenantă în care s-au plasat pesediştii liderul liberal Nichita Sandu. "În primul rând s-a pierdut din vedere la întocmirea proiectului de hotărâre că în discuţie era pusă o clădire de patrimoniu şi din informaţiile pe care le deţin, ei îşi făcuseră calculele că pot avea câştig de cauză prin majoritate simplă la vot când, de fapt, aveau nevoie de două treimi. Apoi, în dosarul de şedinţă nu exista decât avizul Comisiei Economice, deşi ar fi trebuit să fie şi cel de la Urbanism", a explicat juristul liberal. Aşa s-a consumat primul episod, iar acum trebuie să "aveţi puţintică răbdare, onorabililor şi stimabililor", căci vor mai fi şi altele, poate chiar mai hazlii!...
