Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 10:44

Investiții importante în Albeștii de Argeș: a început amenajarea pistelor de biciclete

Comuna Albeștii de Argeș se află într-o perioadă intensă de modernizare. Administrația locală derulează mai multe proiecte importante, de la investiții în energie verde până la lucrări de infrastructură rutieră și agricolă.


Primăria are în plan amenajarea unui parc fotovoltaic în zona islazului Ungureni, proiect care a ajuns într-o etapă avansată. Documentația completă a fost depusă la Ministerul Energiei, iar autoritățile locale așteaptă acum semnarea contractului de finanțare. După această etapă, urmează lansarea licitației pentru proiectare și execuție. Parcul va fi amplasat pe o suprafață de 3.300 de metri pătrați, terenul fiind deja cadastrat și scos din circuitul agricol. Potrivit primarului Gabriel Popa, comuna are deja o experiență pozitivă în utilizarea panourilor solare la sistemul de alimentare cu apă, investiție care a dus la reducerea considerabilă a costurilor cu energia electrică.


Un alt proiect important aflat pe agenda administrației îl reprezintă modernizarea platformelor pentru gunoiul de grajd. Scopul este crearea unui sistem integrat de colectare și valorificare a deșeurilor agricole. În perioada următoare se vor încheia procedurile de achiziție atât pentru construcția platformelor care vor fi puse la dispoziția fermierilor, cât și pentru dotarea cu utilajele necesare. Finanțarea provine din Planul Național de Redresare și Reziliență.

 


De asemenea, în comună au început lucrările la pistele de biciclete, care vor avea o lungime totală de 2 kilometri și care leagă comuna Albeștii de Argeș de Valea Iașului. Autoritățile speră ca investiția să se desfășoare într-un ritm susținut, astfel încât termenul de finalizare stabilit prin contract să fie respectat.


În paralel, continuă și proiectul de modernizare a drumurilor comunale, finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”. Primăria Albeștii de Argeș își propune ca toate tronsoanele incluse în plan să fie finalizate până la sfârșitul acestui an.


„Proiectul pentru parcul fotovoltaic este o prioritate, deoarece aduce economii importante la bugetul local și va contribui la tranziția către energie verde.


Firește că ne concentrăm și pe modernizarea infrastructurii rutiere și sunt de părere că aceste piste de biciclete sunt foarte utile pentru locuitorii comunei noastre. Sunt un mijloc de transport alternativ și dovedesc angajamentul nostru pentru promovarea unui mediu mai curat.


Pentru moment, îmi doresc ca toate aceste investiții să fie finalizate la termen și să aducă beneficii vizibile. În perioada următoare, ne dorim să atragem noi fonduri pentru dezvoltarea localității și să extindem proiectele de modernizare”, ne-a declarat primarul Gabriel Popa.

Pin It