Prioritate zero la Nucşoara: gospodărirea judicioasă a banilor
Comuna condusă de către primarul Ion Cojocaru nu este una care să beneficieze de bani guvernamentali pe măsura nevoilor reale. Colac peste pupăză - cum se spune - pe la mijlocul lunii august, peste Nucşoara s-a prăvălit o rupere de nori care a adus precipitaţii de 106 litri/mp. Acestea au provocat inundaţii în două dintre sate, respectiv în Nucşoara şi Slatina. "Au fost afectate drumurile şi mai multe podeţe. Am avut şi o femeie izolată la Slatina, care risca să fie luată de ape, dar s-a intervenit prompt şi situaţia a fost rezolvată, evitându-se producerea unei drame. Cele mai mari pagube le-am înregistrat la infrastructura rutieră. În urma rapoartelor către forurile superioare, acestea au fost evaluate de o comisie din cadrul Prefecturii Argeş şi sperăm că se vor lua măsurile care se impun în astfel de situaţii", declara la momentul respectiv primarul Cojocaru. Vestea bună a venit săptămâna trecută, când bugetul local a primit de la Consiliul Judeţean din sume defalcate din TVA 50.000 lei pentru reparaţii la drumurile comunale.
La sfârşitul lunii august, administraţia publică locală a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de extindere a sistemului de alimentare cu apă în satul Sboghiţeşti. Urmează racordarea gospodăriilor la sistemul public de apă, la fel cum se va întâmpla şi în satele Nucşoara şi Gruiu. La finalul lucrărilor, aproape 500 gospodării vor beneficia de apă curentă, în urma racordării la reţeaua de utilităţi publice. Costurile vor fi acoperite din fonduri locale, urmând ca în sarcina gospodarilor beneficiari să cadă achitarea costului căminelor de apă, a apometrelor, conductelor, precum şi a manoperei. Estimarea autorităţilor este că în maxim un an de zile, acest proces de racordare să se încheie, iar reţeaua de alimentare cu apă să funcţioneze în parametrii proiectaţi.
În altă ordine de idei, anul şcolar a început bine, căci s-au achitat 82.000 lei pentru plata salariilor şi hotărârilor judecătoreşti către personalul din învăţământ, iar elevii de la Sboghiţeşti au intrat într-un imobil şcolar reabilitat. Până la sfârşitul acestei luni este de aşteptat să se încheie şi reabilitarea/modernizarea Căminului Cultural, care a fost extins prin utilizarea unor fonduri locale. "Cea mai apăsătoare problemă cu care ne confruntăm este aceea a lipsei banilor, astfel că trebuie să gândim cum investim fiecare bănuţ, ca să nu rămânem în aer" - ne-a mărturisit primarul Cojocaru.
