Mahalale uitate în Curtea de Argeş

Dintotdeauna, autorităţile dragei noastre municipalităţi s-au băşicat când au auzit vorbindu-se despre cartierele periferice ale urbei care se împăunează cu titlul de unic Oraş Regal al României, dar şi cu cel de capitală a turismului. "Nu mai există aşa ceva la Curtea de Argeş!" - tuna imediat după ce am intrat în mileniul trei primarul de atunci, prof. Gheorghe Nicuţ. Replica sa a fost moştenită de urmaş, ing. Nicolae Diaconu, dar n-o mai rosteşte atât de apăsat, profesoral, ca de la catedră către nişte elevi mai grei de cap, ci mai degrabă o sugerează cu blândeţe de predicator care se chinuie să aducă oaia rătăcită la turmă, pe fondul sonor al imnului PIDU. Este incontestabil că lucrurile s-au mai mişcat în ultimii 25 ani, dar la fel şi faptul că locuitorii fostei Cetăţi de Scaun a Basarabilor şi-ar fi dorit mai mult. Prin anii '90 visau ca acum să trăiască într-o localitate pe model elveţian, în care turiştii să dea năvală ca să vadă Biserica Domnească, Ruinele Sân Nicoară, Biserica Olari, Casa Norocea şi mai ales Mănăstirea Argeşului, unde-şi dorm somnul de veci monarhii României. N-a fost să fie, pentru că la noi îşi fac de ani de zile somnul de frumuseţe tradiţional autorităţile alese, întrerupt de melodiile clopotelor lăcaşurilor de cult, care cheamă credincioşii la slujbe şi pe aleşii lor în pelerinaje pe la locurile sfinte, căci hagialâcurile de altă dată s-au demodat şi e mai trendy să mergi la Muntele Athos (ca Gigi Becali), decât la Zidul Plângerii de la Ierusalim, ca înaintaşii, care nu aveau a se teme de terorişti.

Cât despre mahalalele noastre, ele sunt lăsate la mila şi în plata Domnului sau a somnului domnilor de ieri şi de azi. Oricât le-ar fi de greu de acceptat acest adevăr unora sau altora, ele există şi fac parte din acest oraş despre care ne place să credem că este binecuvântat de graţia divină!

Strada Voievozi - uliţa nimănui

În urmă cu vreo două, trei luni, riveranii au reclamat autorităţilor de mediu judeţene că zona lor devenise un adevărat focar de infecţie, datorită depozitării necontrolate a deşeurilor de tot felul. Nu era pentru prima dată, căci acţiuni de curăţare se mai organizaseră în zonă. În urma controlului efectuat, reclamanţii au fost cât pe ce să fie amendaţi, c-aşa-i la noi când se ajunge la situaţii de genul "prinde orbul, scoate-i ochii!" Şi cum nu se ştia, cum nu se ştie nici acum cine aruncase mizeriile acolo, SPU, cu ajutorul Primăriei Municipale, a declanşat o acţiune în forţă şi a scos zona la lumină. "N-am reuşit încă să-i prindem pe cei ce-şi descarcă deşeurile pe strada Voievozi, dar suntem cu ochii pe zonă şi, dacă-l vom prinde pe vreunul, s-ar putea să plătească oalele sparte de toţi ceilalţi!", ne-a declarat apăsat Gabriel Nastea.

Zilele trecute am vrut să vedem cum se prezintă situaţia la faţa locului şi ne-am aventurat pe drumul paralel cu canalul pe care se scurg spre Argeş apele nu tocmai curate ale pârâului Valea Iaşului. Dacă în prima parte a distanţei dintre podul de lângă Mănăstirea Argeşului şi cel care face legătura cu strada Voievozi, spiritul gospodăresc este în vacanţă pe termen nelimitat - dovadă arboretul crescut până în albie, în a doua, situaţia se schimbă. Cel mai interesant părea solarul în care se pârguiau roşii şi alte legume. De pe pod, privind în sensul de scurgere al apei spre râu, era jale: o porţiune din malul stâng era acoperit cu deşeuri din construcţii şi alte mizerii care ajungeau până la apă. Cireaşa de pe tort era reprezentată de un scaun de WC, care trona pe luciul apei de-a dreptul indecent şi provocator-poluator. 

Pe malul drept era priponit de-o salcie un cal putere - alb cu coamă neagră - care a stat frumos la poză, mai ceva ca edilii noştri la evenimente gomoase, deşi era agasat de atacul muştelor grase pe care le pleznea cu coada, iritat probabil pentru că nu putea alerga spre alte zări mai curate. A încercat el, săracul, să-şi ducă o copită din spate spre inimă, dar nu prea i-a ieşit figura. Şi asta poate şi din cauza faptului că nu-i era prea clar unde era organul în cauză, cât timp nu i se se intona imnul gloabelor. Dar a compensat, mândru, cu altceva, mai falnic - blazonul speciei, nemurit de vorbirea curentă, deseori metaforică din mahala - dar poate şi plictisit să facă pe vedeta de-a surda...

Ceva mai la dreapta, pe un tăpşan, o maşină neagră din categoria "aspirator de pipiţe" îşi odihnea caii putere de sub capotă cu uşile deschise şi cu luminile de avarie aprinse, stârnindu-i privitorului bănuieli întemeiate de "pană de căţea", întărite de locul ales - între bozii, scaieţi, rugi şi umbra bogată a unor copaci. Ceva mai încolo, pe drumul neasfaltat, dar bine bătătorit, în preajma unui lan de buruieni uscate, printre care se mai iţeau resturi din mizeriile insuficient adunate, un cuplu mai sărăcuţ, pedestru, părea absorbit de nişte negocieri cu final bănuit, câtă vreme fata s-a întors prudentă cu spatele spre maşina care venea spre ei. 

În sfârşit, ceva mai depărtişor, dar nu foarte, pe malul apei murdare, la adăpostul crengilor unor copaci, am descoperit şi rădăcina gunoaielor "ce vor să vină". Localnicii nu se prea vedeau, deşi la vreme de alegeri sunt căutaţi de cei angrenaţi în campania electorală. Am plecat de-acolo cu un gust amar, căruia oricine îi poate bănui cauza. Trăim într-o ţară care-şi asumă în faţa Europei reponsabilitatea de a se îngriji de refugiaţii altora, când amărâţii noştri trăiesc ca vai de lume. Halal să ne fie!

 

Pin It