Nucşoara - Casa Elisabetei Rizea pare părăsită
Casa de unde una dintre eroinele luptei antibolşevice pleca pe ultimul drum în urmă cu mai bine de un deceniu şi ceva se încălzeşte sub razele unui soare de început de noiembrie, mai prietenos parcă decât oricând. Prima impresie este aceea de casă părăsită, căci în mod evident, gardurile ar mai avea nevoie de ceva reparaţii, iar mărul de la poartă a rămas necules. Fructele sale roşii cad pe rând şi dacă pe cele din drum le mai iau trecătorii, ridicând un gând de mulţumire pentru cel care a plantat pomul, cele din curte aşteaptă mila vecinilor care mai au grijă de casă. Pentru că ea a revenit ca moştenire unui nepot, care "stă parcă la Bucureşti", după cum spunea un localnic, care nu era prea sigur că nu se înşela. Oricum, sala şi pridvorul nu arătau a fi de casă părăsită, mai degrabă păreau a aştepta stăpânii să se întoarcă de la ceva treburi...
La sediul administraţiei publice locale, primarul Ion Cojocaru ne-a confirmat informaţiile deţinute, dar când l-am întrebat dacă s-a luat în calcul posibilitatea de a deschide a Casă memorială Elisabeta Rizea, ne-a explicat că populaţia este împărţită în ceea ce priveşte ceea ce s-a întâmplat după ultimul război mondial, când s-a schimbat regimul politic al ţării. "Am discutat cu mai mulţi consăteni acest aspect şi încet, încet, s-a conturat ideea amenajării unui muzeu - cândva - în acea casă, care s-a păstrat în mare ca acum 50 sau 60 de ani. Adevărul este că trebuie să ne asumăm istoria cu bune şi rele, căci nu serveşte cuiva s-o facem uitată. Tot de aici au fost şi fraţii Arnăuţoiu, a căror casă veche nu mai este, dar sunt şi urmaşi ai celor care nu erau din tabăra lor. Lucrurile sunt destul de delicate şi trebuie tratate cu deosebită atenţie, fie şi pentru că fosta casă a Elisabetei Rizea este proprietate particulară", a încheiat primarul Cojocaru. Şi foarte probabil că are dreptate, cunoscând perfect starea de spirit ai locuitorilor comunei pe care o conduce.
Deşi de la luptele contra regimului bolşevic s-a scurs mai bine de jumătate de secol, să nu uităm că mulţi cetăţeni din nordul văii Râului Doamnei, şi nu numai, au avut de suferit pentru convingerile lor, primind sentinţe de temniţă grea, fie pentru participare, fie pentru sprijin direct sau doar pentru "omisiune de denunţ". Pedepsele pronunţate, care potrivit unor informaţii însumează numai pentru sătenii din Nucşoara circa o mie de ani de puşcărie, au fost executate prin lagărele de exterminare create pe modelul bolşevic. Unora dintre condamnaţi li s-au întors acasă numai numele, scrise pe cărţi poştale sosite la familii după expirarea pedepselor pronunţate. Trist, dar acesta este adevărul istoric, ce se rosteşte încă în şoaptă...
