Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 15:15

Rectificare de buget municipal cu 10.707.000 lei

Miercuri dimineaţă, de la ora 10.00, primarul Nicolae Diaconu a convocat o şedinţă de îndată, care a avut ca scop aprobarea unei rectificări de buget. Au răspuns prezent consilierii: Constantin Stanca - preşedintele de şedinţă - Victor Suhan, Luca Marian Căruntu, Nicolae Nedelcu, Ion Şerban, Silviu Popescu, Cristian Mitrofan, Ştefan Dumitrache, Gheorghe Popa, Marius Deaconu şi Gheorghe Iordăchescu. Au absentat: Gheorghe Alecsei, Magdalena Marin, Mihăiţă Nastea, Gheorghe Boncea, Constantin Panţurescu, Gabriel Jubleanu şi Vasile Sabie.

Cum se vor cheltui banii

Rectificarea în sumă de 10.707.000 lei s-a efectuat pentru că s-au primit 10.322.000 lei din sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate şi 385.000 lei din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Cea mai mare parte din suma rectificată - 10.337.000 lei - are ca destinaţie învăţământul, pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile, cu hotărârile judecătoreşti obţinute de dascăli în instanţe, cu transportul cadrelor didactice, dar şi pentru bunuri şi servicii. Asistenţa socială va primi 290.000 lei pentru plata persoanelor cu handicap. Foarte important: de la iluminatul public s-a luat suma de 80.000 lei, pentru demararea acţiunii de autorizare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor a instituţiilor, aflate în subordinea municipalităţii, inclusiv a celor şcolare. De asemenea, s-a discutat în principiu şi despre taxele pe proprietăţi, având în vedere modificările legislative impuse de Guvernul Ponta pe ultima sută de metri. Dar asupra acestor aspecte şi nu numai, vom reveni cu amănunte.

 

Pin It