Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 16:48

Curtea de Argeş: finalizarea reabilitării a două şcoli - cu bani de la buget

Consiliul Local a aprobat în ultima şedinţă un proiect de hotărâre propus de către primarul Nicolae Diaconu, prin care s-a decis înscrierea pe Lista investiţiilor finanţate din bugetul pe 2016 a creditelor bugetare necesare finalizării consolidării şi reabilitării a două unităţi şcolare. În fapt este vorba despre proiectul prin care se urmărea consolidarea şi reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII "Sf. Apostol Andrei" (corp B) şi a şcolii aparţinătoare, de la Noapteş, cu clasele I-IV. Termenul limită de finalizare a lucrărilor pentru care se obţinuseră banii necesari era 31 iulie 2015. Primarul municipiului le-a explicat consilierilor locali că oricâte eforturi ar face constructorul, nu va reuşi să termine decât maxim 60-70% din lucrările de execuţiei prevăzute până la finalul acestui an. În aceste condiţii, a întocmit respectivul proiect de hotărâre, pentru ca să nu se lase baltă ceea ce s-a făcut deja. Pe baza hotărârii de consiliu se vor aproba acum sumele necesare pentru încheierea reabilitării şi dotării celor două unităţi de învăţământ preuniversitare din Curtea de Argeş, conform prevederilor iniţiale. "Prelungirea termenului de execuţie nu va depăşi data de 31 iulie 2016", i-a asigurat şeful administraţiei publice locale pe consilierii care au votat în unanimitate pentru finalizarea lucrărilor în noile condiţii.

 

Pin It