Asfaltări la Arefu


Comuna care trăieşte efectiv sub semnul lui Vlad Ţepeş se află în aceste zile în febra asfaltărilor. Primarul Gheorghe Stoican este pur şi simplu asaltat de localnicii care-l întreabă când vor ajunge modernizările de drumuri şi pe uliţele lor. Şi nu e glumă, pentru că după ce drumurile principale au fost scoase din noroi, a venit şi rândul uliţelor ceva mai înguste. Acolo, cea mai mare provocare este amenajarea şanţurilor pluviale. Şi asta din cauza faptului că lipsesc spaţiile necesare. Oricum, se profită de zilele acestea care sunt destul de bune pentru astfel de lucrări. Primarul Stoican este bucuros pentru că a primit în urma ultimei rectificări bugetare suma de 25 miliarde lei vechi, pe Ordonanţa nr. 28, de la Ministerul Dezvoltării, pentru achitarea lucrărilor vechi, executate cu mai mult timp în urmă. Acum se dă zor să se asfalteze cât mai permite starea meteorologică favorabilă. În plan ar fi asfaltarea a vreo 10 km de drumuri, dar, oricum, nu se vor realiza în toamna aceasta. Vom reveni cu amănunte asupra problemelor întâmpinate de către constructori în numerele viitoare ale ziarului.
