Eliberarea Bulevardului Basarabilor - amânată
Spre sfârşitul anului trecut vă informam despre faptul că Poliţia Municipală nu avea obiecţiuni la propunerea făcută de către Salubritatea Publică Urbană de a se elibera principala arteră rutieră a oraşului pe timpul nopţii de maşinile parcate acolo parcă din timpuri imemoriale. Solicitarea fusese făcută la începutul toamnei, motivată de posibilitatea de a se asigura astfel o mai bună curăţire a străzii pe timp de noapte, atunci când circulaţia oamenilor şi autovehiculelor era redusă la minim. Propunerea făcută în plenul unei şedinţe de legislativ municipal a întâmpinat destule opoziţii din partea unor consilieri locali, care considerau că astfel s-ar bloca într-o oarecare măsură activitatea agenţilor economici. Primarul Nicolae Diaconu s-a angajat atunci să ia legătura cu conducerea Poliţiei Curtea de Argeş şi, la câtva timp, am aflat că şeful de la Rutieră, cms. şef Cristian Puicănescu, trimisese administraţiei municipale o adresă prin care specifica faptul că nu existau obiecţii la instalarea unor indicatoare de circulaţie care să interzică parcarea pe Bulevardul Basarabilor după ora 02.00 din noapte. Cum se apropia finalul anului, am încercat să aflăm ce anume se întâmplase cu adresa în cauză: fusese făcută rătăcită sau pierdută?... De la Nicolae Păunescu, inspectorul cu Transportul din cadrul Primăriei Municipale, am aflat că nu aşa se punea problema, ci că fusese înregistrată şi transmisă către SPGC, care se ocupă de plantarea unor astfel de indicatoare. Directorul Ioan Ghiţă ne-a confirmat primirea undei verzi pentru instalarea lor, dar ne-a şi veştejit entuziasmul: cică ar fi luat legătura cu firma autorizată din Bucureşti care produce astfel de indicatoare şi i s-ar fi spus că ar exista comenzi care ar acoperi producţia până prin februarie. Deci, atunci - cel mai devreme - ar putea intra SPGC în posesia indicatoarelor. Luând în calcul şi lentoarea cu care se mişcă lucrurile la Curtea de Argeş, putem spera că dacă ele nu s-au putut instala de Crăciunul trecut, am putea spera că se va întâmpla de Paşte. Numai că este greu de precizat anul... Cert este faptul că există cineva care nu vrea să fie deranjate maşinile plasate în showroom pe bulevard de luni sau de ani de zile, cu consecinţele de rigoare, care ţin de obturarea posibilităţilor de desfăşurare a unor servicii publice mai eficiente - inclusiv în ceea ce priveşte deszăpezirea.
În altă ordine de idei, am aflat de la conducerea Salubrităţii un fapt îmbucurător: la sfârşitul anului trecut, cantitatea de gunoi adunată în urma petrecerilor din timpul sărbătorilor de iarnă s-a înjumătăţit - comparativ cu anii trecuţi. "Din tot oraşul, am adunat după 1 ianuarie cam o camionetă de 3 t cu gunoaie. De obicei aveam de-a face cu o cantitate dublă. Nu ştiu dacă putem spune despre o schimbare de atitudine a concitadinilor, dar noi le mulţumim pentru acest comportament civilizat, care ne uşurează munca de a păstra oraşul curat", a spus Gabriel Nastea zilele trecute.
