Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 19:45

Investiţii de circa 150 miliarde lei vechi la Ciofrângeni

Primarul Doru Panţeru, în funcţie din anul 2000, este cunoscut ca fiind un tip ambiţios. În cursul celor patru mandate succesive încredinţate de comunitatea locală, a reuşit să schimbe viaţa oamenilor în bine. La sfârşitul anului trecut, a suferit o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală, la Bucureşti, dar firea sa năvalnică, dublată de necesităţile serviciului, au făcut ca recuperarea să fie destul de greoaie. La începutul acestei săptămâni, primarul Panţeru a trebuit să se deplaseze la Bucureşti pentru depunerea unor reactualizări de calcule (cu TVA de 20%) la cele două mari proiecte prioritare aflate în derulare la Ciofrângeni. Acestea se regăsesc în investiţii care însumează cam 15.000.000 lei. Este vorba despre canalizare - reţea în lungime de circa 23 km, în satele Ciofrângeni, Burluşi şi Lacuri - şi despre asfaltarea a circa 9 km de drumuri. Execuţia canalizării a demarat încă din luna noiembrie a anului trecut şi la ea se lucrează chiar şi în aceste zile, finalizându-se pe circa 4 km. "La asfaltare trebuia să lucrăm deja, dar am amânat pentru a rezolva mai întâi problema canalizării. Pentru a evita situaţiile în care ar fi trebuit spart asfaltul la branşări, vom asfalta numai după ce încheiem lucrările la canalizare. Ţin să precizez că pe reţea am prevăzut din 50 în 50 m racorduri laterale, ca să nu avem astfel de probleme. Cum se va muia gerul şi se va desprimăvăra, vom demara lucrările de pregătire a asfaltării, ca să fie timp pentru tasarea materialului de bază şi pentru configurarea rigolelor de scurgere pluvială. Avem în plan ca aceste două mari lucrări de infrastructură să le încheiem în 2016", a declarat ieri primarul Doru Panţeru.

 

Pin It