Angajaţii Primăriei Municipale - vorbăreţi pe banii comunităţii: se cer 45.000 lei anual, respectiv 3.750 lei lunar!
Consilierii locali de la Curtea de Argeş vor dezbate astăzi în vederea aprobării o propunere avansată de către primarul Nicolae Diaconu, referitoare la cheltuielile cu telefoanele de serviciu ale angajaţilor din subordine. Acestea sunt la nivelul cheltuielilor realizate în 2015, corectate cu indicele de inflaţie. Suma propusă pentru întreg anul este de 45.000 lei, ceea ce duce la o cotă lunară de 3.750 lei. E mult, e puţin, e de-ajuns?... Răspunsul îl vom afla prin votul consilierilor municipali.
