"Nu ştiu să scriu, că' dacă ştiam, eram în locul dvs., consilier sau primar!"
- "Izlazul Albina a fost dintotdeauna al moşnenilor"
- "S-au făcut mişmaşuri cu Jan Cristescu!"
- "Vă dăm în judecată!"
Continuăm astăzi povestea dezbaterilor furtunoase din şedinţa Consiliului Local Curtea de Argeş, de marţi. Acestea au fost prilejuite de acel obsedant proiect de hotărâre prin care peste 500 ha suprafaţă de păşuni colinare, plus ceva peste 14 ha teren de la Ferma Agricolă Noapteş, urmau să fie trecute din domeniul public în cel privat al municipiului. Scopul era acela de a rezolva ceva din cererile de recuperare a proprietăţilor funciare confiscate abuziv în timpul regimului comunist, care fuseseră formulate în temeiul legilor de retrocedare adoptate din 1990 şi până în prezent. O precizare: primarul Nicolae Diaconu a promovat respectivul proiect de hotărâre supus dezbaterii pentru prima oară în şedinţa legislativului local din iulie trecut şi reluat - iată! - şi în prima reuniune din acest an, obligat fiind de prevederile Legii nr. 165/2003. Aceasta impunea inventarierea terenurilor libere din localităţile ţării, susceptibile să fie folosite pentru rezolvarea cererilor de revendicare a proprietăţilor, amânate la nesfârşit parcă în ultimul pătrar de veac. Primarul le-a spus clar, cu subiect şi predicat, consilierilor locali: "Votul dvs. e liber!" Şi nu neapărat din această cauză au picat încă o dată proiectul de hotărâre, pentru care nu s-a găsit măcar unul din şaisprezece să-i dea votul său. Explicaţia este simplă: oamenii aceştia, pe care n-avem motive să-i bănuim de rea-credinţă, n-au fost convinşi că acele terenuri vizate erau libere, că nu mai erau de utilitate publică şi că administraţia se putea debarasa de ele, renunţând printr-o ridicare de mână la o valoare de inventar de aproape 138 miliarde lei vechi din averea comunităţii. "Eu am multe suspiciuni vizavi de acest vot, pentru că am constatat că nu există interes real să fim corect informaţi asupra situaţiei. Vă atrag atenţia că putem ajunge parte într-un proces, dacă nu în mai multe!" - a pus punctul pe "y" consilierul local Silviu Popescu.
"Am ajuns bătaia de joc a şmecherilor pe izlazul Albina!"
Asta a fost declaraţia administratorului Uţă, care a specificat că utilizatorii - crescătorii de bovine din zonă - s-au ocupat de curăţarea izlazului în suprafaţă de 15 hectare, acoperit peste limita legală cu animale (1 ha/vită): "Avem 20 vaci, plus încă 5 ale unui cetăţean pe care l-am primit, deoarece spunea că a fost trimis de la primărie. Anul trecut, în 14 aprilie, ne-am trezit pe izlaz cu 800 oi ale lui Jan Cristescu, fost angajat al primăriei, care a păscut acolo o lună şi jumătate. Când s-a retras, vitele noastre n-aveau ce mânca, pentru că unde oaia se satură, vaca moare de foame... Am lăsat păşunea să-şi revină, am intrat mai târziu la păscut, dar n-am folosit mare lucru, că' n-a plouat şi a trebuit să ne retragem mai devreme decât era normal de pe izlaz. Ne-am trezit în toamnă cu 600 oi ale lui Jan Cristescu, intrat abuziv pe izlazul unde plătisem noi. Pe urmă a adus şi Dan Petrescu vreo 2.000 oi. Noi am plătit, dar puţin ne-am folosit, pentru că bănuim că s-au făcut mişmaşuri cu Jan Cristescu!"
Cineva de la prezidiul şedinţei l-a întrebat atunci dacă a făcut reclamaţie scrisă, iar răspunsul a fost ca o palmă dată cu piciorul: "Nu ştiu să scriu, că dacă ştiam, eram în locul dvs., consilier sau primar! Apoi să ţineţi minte de la mine, domnilor: izlazul Albina a fost dintotdeauna al moşnenilor! Cine vine acum cu pretenţii asupra a ceea ce ne aparţine nouă?!?..." În timpul discuţiilor, Nelu Marin, apelând la prevederi din Legea 165, din care a invocat art. 7, alin. 2, a avut o discuţie mai aprinsă cu secretarul Radu Chirca, încheiată cu un avertisment fără echivoc, adresat aleşilor locali: "Vă dăm în judecată!"
Vom reveni cu amănunte de-a dreptul explozive în ediţiile următoare ale ziarului nostru.
- Va urma -
