Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 20:59

"Conducerea statului să-şi aplece privirile şi spre administraţiile publice locale!"

Acesta a fost comandamentul pe care l-a susţinut la ACOR (Asociaţia Comunelor din România) primarul comunei argeşene Aninoasa, Benonie Ştefan. "Eu consideram că dacă tot am bătut atâta drum până la Bucureşti, era bine ca în cele trei zile din săptămâna asta, cât au durat lucrările, să ne fi putut întâlni şi cu factori de decizie din conducerea statului, ca să le expunem problemele reale cu care ne confruntăm. De cele mai multe ori vin la discuţii oameni care nu au putere de decizie şi care - chipurile! - îşi notează plângerile noastre. Rezultatul este total nesatisfăcător, câtă vreme trebuie să reluăm aceleaşi discuţii parcă la nesfârşit. Consideram normal să vină chiar şeful statului, pentru că dl. Iohannis a fost primar şi poate că înţelegea mai bine decât alţii ceea ce voiam să-i supunem atenţiei. Să vă dau un exemplu: este foarte bine că oamenii de decizie s-au gândit să mărească salariile la profesori sau doctori! Dar nu numai ei sunt plătiţi prost. La primărie, secretarul sau contabilul, care dau girul legal pe contracte şi supraveghează cheltuirea a milioane de euro pe proiecte, sunt plătiţi cu salarii de mizerie. Unde este susţinerea performanţei şi corectitudinii, în acest caz?... N-am pus cazul primarilor, pentru a nu fi acuzat că vreau să trag spuza pe turta proprie, dar nici noi nu suntem plătiţi pe criterii de performanţă. Pentru înalţii demnitari s-au găsit bani de măriri salariale, chiar şi pentru parlamentarii care-şi iau voturile din localităţile noastre, dar legea aceea a salarizării - despre care s-a vorbit atât - nu este prioritară în ochii actualilor guvernanţi. Asta nu e dreptate şi am spus-o răspicat acolo!" - a declarat ieri dimineaţă primarul din Aninoasa.

 

Pin It