Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 21:06

Ultima oră: Luca Marian Căruntu contestă decizia pierderii postului de consilier municipal!

Ales pe listele PP-DD în 2012, consilierul Căruntu a ajuns să fie dat afară din legislativul de la Curtea de Argeş, însă din postura de ales local UNPR. "N-am semnat vreo adeziune la acest partid, este o prostie şi - din principiu - o contest" - a declarat acesta astăzi, înainte de şedinţa convocată de îndată de către primar pentru o rectificare bugetară. Oricât ar părea de ciudată decizia, aceasta este explicabilă prin fuziunea prin absorbţie de la nivel central, în urma căreia a dispărut fostul PP-DD, înghiţit de UNPR. La Curtea de Argeş, filiala UNPR este la fel de activă ca şi dispărutul PP-DD, dar ce mai contează?... Lui Luca Marian Căruntu i s-a reproşat şi altădată faptul că era şef de cabinet parlamentar al deputatului Mihai Deaconu, membru fondator şi secretar general al PND, sugerându-se că ar fi într-o stare de incompatibilitate. Vom reveni cu amănunte asupra acestui subiect controversat încă.

 

Pin It