În mileniul trei după Hristos, şi Corbeniul îşi are "Golgota" lui!
Există în centrul administrativ al comunei Corbeni, mai sus de şcoala gimnazială, o uliţă care de ani de zile aşteaptă o minune. Drumul care se înşiră anevoie la deal este un calvar pentru picioarele oamenilor şi devine imposibil de parcurs atunci când plouă. Sătenii spun că nămolul care se formează înghite până şi cizmele de cauciuc cu totul, iar cu maşina, nici vorbă să mai urce. Cei care locuiesc "mai la deal" se încumetă cu greu să coboare şi o fac doar de nevoie, atunci când au treburi urgente, pentru că - la urcare - bolovanii imenşi de pe drum par a fi pe post de fanioane şi încearcă greu răbdarea oamenilor, supunându-i la adevărate exerciţii de echilibristică şi de combinată alpină. La coborâre, mai ales după ploaie, pot fi cât de cât folositori pe post de opritoare în caz de alunecare...
"Pe toate le-am cam văzut şi petrecut..."
Riveranii nu prea mai par dispuşi să îndure situaţia. Cei mai mulţi se simt băgaţi în categoria a doua a locuitorilor, pentru că nu şi-au făcut casele pe centru. Şi sunt revoltaţi, pentru că şi ei plătesc taxe şi impozite, ca şi "cei de la şosea". Iar la alegeri sunt căutaţi de parcă ar fi cei mai importanţi. După instalarea noii administraţii, viaţa intră în tiparele ştiute din veac şi "Domnul Cutare" revine la condiţia "Bă', nea". C-aşa-i în politică: pentru a câştiga puţini, trebuie păcăliţi mulţi!
"Ultima oară au venit prin noiembrie nişte muncitori. Bag seamă că erau de la o firmă, că aveau ceva scris pe spate. Ăia au adus piatră, au descărcat-o, au nivelat oleacă şi pe urmă s-au dus pe-aci-ncolo... Au făcut şanţul şi curând pământul s-a surpat înapoi. Când plouă, e nenorocire: apa se scurge de pe deal pe uliţă, pe care o sapă cu răbdare şi necruţare, iar drumul se tot strică, că tot n-are altceva de făcut...", ne-a spus Vasile Ş., un bătrân care coboară rar din cuibul lui. De-acolo, din vârf de deal, poate să se uite de sus la lume. Glumeşte amar când spune că aşa are dreptul să se simtă mai presus de primărie. Deci nu prea mai coboară nici să se se aprovizioneze. Acum nu se mai îndeamnă la drum ca în urmă cu câţiva ani. La câte a văzut la viaţa lui, nici curiozităţi nu mai are. Zice că nu prea mai există ceva care să-l uimească: "Pe toate le-am cam văzut şi petrecut..." Aşa că, de cele mai multe ori îi roagă pe vecini, mai tineri şi mai în putere, să-i cumpere cele necesare. Şi pentru a nu abuza de cumsecădenia lor, din când în când îşi mai sună şi copiii.
"Apa trece, pietrele rămân..."
Nicu C., un gospodar mai tânăr, are altă problemă. Pentru a opri apa să se mai scurgă înspre curtea lui când plouă, a instalat un furtun care traversează drumul, în încercarea de a dirija apa dintr-un şanţ în altul. "Acum o săptămână sau două, a venit o echipă de proiectanţi să facă măsurători la drum. Au început de jos, din centru. Din câte spuneau, am înţeles că vor să-l includă într-un proiect. Dar până când se vor face hârtiile, până când vor obţine aprobările, până când se vor apuca de lucru... mai durează. Aici e nevoie de investiţie serioasă!... Până acum s-au dat de ceasu' morţii să facă doar arterele principale. La noi n-au ajuns încă, dar secolul abia a început. Dacă întrebăm la primărie, ni se spune să avem răbdare, c-o să vină şi rândul nostru. Poate n-au nici sursă de finanţare şi încearcă să mai tragă de timp. N-ar fi prima dată... Anul trecut, în toamnă, când începuseră ploile, apa a stricat rău de tot drumul şi au adus bolovanii ăştia, dar ce folos... apa se strecoară, ei rămân în drum, că-s mari, noroi tot se face".
"Când n-au bani, apelează la bolovani!"
Cei care şi-au construit case acolo povestesc că, pe vremuri, iniţial era doar o potecă. La început era de-ajuns pentru nevoile celor din zonă. Cu timpul însă, oamenii au cedat fiecare din terenurile lor, ca să se asigure spaţiul pentru trecerea vehiculelor - fie căruţe, fie maşini. "O bună bucată din drumul ăsta e făcută de mine cu vecinul de peste drum, acum vreo 40 ani. M-am tras în curte cu gardul şi am lăsat spaţiu de trecere mai mare. S-a tras şi el, a adus balastru şi eu am nivelat cu autogrederul... Acum mi-am adus piatră ca să fac un zid de sprijin, că se surpă malul pe partea dreaptă, unde e şanţul...", ne-a mărturisit Nicu C., unul dintre cei care ştie că este mai sigur să te ajuţi singur decât să ţi se lungească urechile şi să ţi se scurgă ochii aşteptând să se mişte autorităţile locale.
Un alt vecin, Gheorghe E., ne-a spus resemnat că este convins că drumul aşa va rămâne. Convingerea îi este născută din faptul că mulţi locuitori, mai ales cei tineri, au plecat din partea aceea de sat şi că au rămas doar câţiva oameni pentru care - probabil - că nu se mai merită efortul. "În România nu se poate face ceva, e imposibil! În pantă era înainte nămolul până la genunchi. Câtă piatră am cărat eu cu maşina pe drumul ăsta, numai vecinii pot spune... De atunci, a mai băgat cineva ceva? Vă spun eu: nimeni! Au săpat cu caterpilarul şi, în loc să bage balastru, au băgat pământ cu bolovani. Bolovani!?!... La noi aşa se întreţin drumurile. Sau cel puţin asta ştiu unii... După ce s-a potolit viitura, s-a intervenit pe tiparul ştiut: când n-au bani, apelează la bolovani! Că-i pot lua din gârlă, pe degeaba... Dacă ai maşina cu garda mai jos, iei toţi bolovanii după tine şi o rupi în două! Pe partea cealaltă a satului au făcut câte ceva, că' acolo e altă lume... Şi noi contribuim la taxe şi impozite, la apă, la curent, exact ca şi ei, dar pe noi nu ne bagă cineva în seamă. Suntem prea mici, prea puţini şi, deci, prea neînsemnaţi!", şi-a vărsat supărarea săteanul.
Dacă măsurătorile s-au făcut doar pentru a impresiona oamenii acum, în prag de alegeri, sau chiar se intenţionează să se facă lucrări temeinice, rămâne de văzut. Cert este că, până una-alta, nici vitele din această zonă nu vor avea o soartă mai uşoară când va începe sezonul de păşunat, iar oamenii nu speră la vreo remediere a situaţiei. Poate tot apa să mai schimbe ceva. Ori malul care ameninţă să se surpe...
