Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 22:17

Valea Iaşului - Decizii importante pentru viaţa localităţii

În 30 martie s-a desfăşurat şedinţa ordinară a legislativului local, care a avut pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâre menite să dea coerenţă actului administrativ. De remarcat ar fi faptul că au început să se simtă fiorii electorali şi printre onorabilii consilieri locali, care încearcă să se poziţioneze cât mai bine pentru alegerile locale. Pentru că ambiţii există, dublate - mai nou - şi de ceva presiuni. Majoritatea proiectelor au fost aprobate totuşi cu unanimitate de voturi de cei 11 consilieri - toţi prezenţi, ca de obicei. Singurul la care s-a înregistrat o abţinere (Marius Constantin Bărbulescu), a fost cel cu regulamentul de acreditare a mass-mediei pe lângă administraţia publică locală. Astfel, de luna viitoare, noul preşedinte de şedinţă a legislativului va fi pentru trei luni de zile Constantin Oancea. S-a stabilit ca monografia comunei să fie lansată în datele de 17 aprilie, la Căminul cultural de la Mustăţeşti-Cerbureni şi o săptămână mai târziu la cel din Valea Iaşului, şi s-a obţinut acordul de principiu în vederea demarării procedurilor pentru introducerea în domeniul public al localităţii a unor drumuri de acces către proprietăţi particulare, dar şi achiziţionarea unui număr de cărţi pentru bibliotecă şi şcoală. Vom reveni cu amănunte.

 

Pin It