"Dl. secretar Chirca a vrut să mă ia la bătaie!"
Acuzaţia a fost formulată de către cetăţeanul Vasile Dragnea în plenul şedinţei Consiliului Local Curtea de Argeş de marţi. Cum s-a ajuns la această situaţie? După epuizarea ordinei de zi, preşedintele de şedinţă, Vasile Sabie, i-a dat primul cuvânt la "diverse" colegului Nicolae Nedelcu. La acel moment, din sală dispăruse consilierul Luca Marian Căruntu. S-a motivat că Nedelcu trebuia "să meargă la Piteşti, în campanie electorală". Informaţia a fost inteligent dezminţită imediat de către cel care şi-a anunţat primul intenţia de a candida la postul de primar al municipiului pentru mandatul 2016-2020: "Merg la şedinţa Consiliului Teritorial al PSRO, nu unde aţi spus dvs. Problema pe care vreau s-o ridic aici este cu totul alta: toată lumea vine pe capul meu şi-mi cere să intervin pentru clarificarea situaţiei lui Luca Marian Căruntu, care a fost demis din PP-DD şi nu mai trebuia să fie coleg cu noi în legislativ. Marian Fulga, de la Piteşti, mi-a spus că a trimis documentele necesare la primărie. Ce se întâmplă, d-le secretar, de ce nu este validat următorul pe lista de candidaţi din 2012, dl. Vasile Dragnea, fostul şi actualul meu coleg de partid?..."
Radu Chirca a răspuns prompt: "Există, într-adevăr, un ordin al prefectului pentru încetarea înainte de termen a mandatului d-lui Căruntu, la cererea UNPR, care a absorbit fostul PP-DD. Numai că acesta a fost atacat în instanţă şi legal este suspendat până la pronunţarea unei decizii. Deci, trebuie să aşteptăm rezultatul".
Ion Şerban a făcut o completare, precizând că nu se mai pune problema PP-DD, care a fost deja radiat din Registrul partidelor politice. Apoi a intervenit şi Gheorghe Alecsei cu o problemă similară şi, deşi se trecuse deja la alt punct, prezent în sală, dar probabil fără să fi sesizat ce se întâmplase sau fără să fi realizat - obsedat de dreptatea sa - Vasile Dragnea a stârnit amuzamentul celor prezenţi printr-o intervenţie nu prea la locul ei: "Dl. secretar nu mă vrea pe mine în consiliu. Spun asta pentru că am avut o discuţie în biroul său, s-a enervat şi a vrut să sară peste masă, ca să mă ia la bătaie!"
Grimasa secretarului primăriei a fost mai grăitoare decât orice pledoarie în instanţă. Iar consilierii locali s-au mulţumit să "mustăcească", probabil închipuindu-şi-l pe "atletul" Radu Chirca, mai tânăr cu minim 30 ani, cum sărea peste obstacole ca să-l facă KO pe un candidat disperat că nu prea are şansa să fie consilier local în acest mandat. (Replica unui consilier în mandat, la posibilitatea teoretică a obţinerii unui asemenea post de către Vasile Dragnea după alegerile din 5 iunie, a fost dezarmantă: "Doamne fereşte!" Deh, ne-o păzi şi Cel de Sus, dar dacă tocmai în Duminica Vindecării Orbului din naştere o fi plecat în concediu pe alte meleaguri?...)
