Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 22:32

Daniel Petrescu avertizează, pentru că a pierdut subvenţiile pe păşuni: "Îi dau în judecată pe primar, pe secretar şi Consiliul Local Curtea de Argeş!"

Cunoscutul crescător de animale, care este proprietarul a 1.700 ovine mari şi a peste 1.200 miei, ne-a vizitat la redacţie pentru a ne spune că nu va lăsa lucrurile în coadă de peşte şi de data asta. "Aduc oile în curtea primăriei dacă nici instanţa nu-mi face dreptate! Fără subvenţii, n-am cu ce le ţine, iar autorităţile locale au făcut tot posibilul pentru a mă bloca. Am făcut cereri pentru păşuni încă din luna ianuarie şi februarie 2016, căci contractele de arendare ale păşunilor alpine expiraseră din decembrie trecut. Nu mi s-a răspuns, s-a tras de timp premeditat pentru a trece termenul legal de demarare a procedurilor stabilit pentru 1 martie a.c. şi acum am rămas în aer. Practic, nu mă pot duce la munte, căci n-am contract şi, chiar dacă l-aş obţine, n-aş putea întreţine animalele fără banii din subvenţii. Eu nu mi-am bătut joc de ele, căci sunt viaţa mea! Sunt caz unic printre crescătorii de animale din judeţul Argeş, pentru că numai în luna martie am dat la export 500 miei. S-a spus în ultima şedinţă de legislativ că ne vom întâlni a doua zi ca să găsim o soluţie. Am fost minţit şi eu şi toţi cei care au crezut aşa ceva, iar dacă nu vom şti să ne apărăm drepturile, mereu vom fi călcaţi în picioare! Sunt conştient că intru într-un război, dar fiind sprijinit de toate asociaţiile şi de Federaţia crescătorilor de animale ROMOVIS cu tot ceea ce aş avea nevoie, sunt convins că voi câştiga!", a declarat Daniel Petrescu.

Chestionat pe această temă, secretarul Primăriei Curtea de Argeş, Radu Chirca, a spus că lucrurile stau cu totul altfel şi că domnia sa a procedat în spiritul şi litera legii: "OUG nr. 34/2013, la art. 9, alin. 3 şi 8, stabilea o singură excepţie, pentru acel an, ca hotărârile legislativelor locale să poată fi adoptate în termenul legal de 30 zile de la data adoptării acelei ordonanţe. În rest, era stabilit ca termen final pentru adoptarea hotărârilor de consiliu data de 1 martie a fiecărui an. Eu am atenţionat asupra acestei prevederi şi am făcut tot ceea ce a depins de mine ca să fie respectată legea. Că s-a vrut altceva, că s-a acţionat într-un anume fel şi cu largul concurs al lui Dan Petrescu, nu mai este treaba mea. Eu am spus că nu voi aviza o hotărâre de consiliu pentru concesionare sau arendare datată după 1 martie şi nici n-am făcut-o, căci nu-mi permit să încalc legea! Un lucru e clar: modificarea unei ordonanţe de urgenţă se poate face numai prin altă ordonanţă de urgenţă. Nu ştiu şi repet - nici nu e treaba mea, dacă dl. Petrescu sau cel care îl susţin pot obţine un astfel de act normativ, ca să poată - în baza unei hotărâri de consiliu adoptate pe noi temeiuri legale - să beneficieze de subvenţiile pe care altfel le-a pierdut".

Vom reveni cu mai multe amănunte despre acest scandal în ediţiile următoare ale ziarului nostru.

 

Pin It