Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 23:39

Valea Danului - Rectificare pozitivă de buget cu 19.240 lei

 

Consilierii locali au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre înaintat de către primarul Vasile Dina pentru rectificarea pozitivă de buget local cu suma de 192,4 milioane lei vechi. Banii au venit de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru acoperirea unor cheltuieli specifice. În acest context, şeful administraţiei publice locale a informat asupra faptului că se impune demararea lucrărilor pentru un nou Plan de Urbanism General (PUG), întrucât cel existent a expirat. Astfel, toate aprobările pentru construcţii ar putea fi contestate şi lovite de nulitate. Singura piedică în calea realizării unui PUG nou ar fi preţul de-a dreptul prohibitiv al lucrării, despre care secretarul Eugenia Ţiţei a spus că ar fi de circa 30.000 euro: "Sunt circa 10-15 avize de luat, toate scumpe, iar lucrarea este destul de amplă, costisitoare şi de durată, care s-ar putea întinde pe circa doi ani de zile". 

A fost momentul găsit potrivit de către consilierul Nicolae Niţă, care şi-a exprimat opinia că ar fi o lipsă a actualei conduceri a primăriei, deoarece trebuiau demarate deja procedurile pentru un nou PUG. Şi a cerut ca prin fişa de atribuire să se acorde un punctaj suplimentar firmei care, participând la licitaţia pentru încredinţarea execuţiei, ar oferi nu numai garanţii solide de bună execuţie, dar şi un termen mai scurt de finalizare a lucrării. Acesta a fost contrazis de către primarul Dina, care l-a informat că nu se poate trece peste prevederile legale în domeniu. După ce s-a interesat de suma alocată în bugetul de anul acesta pentru achiziţii şi a aflat că ar fi de 100 milioane lei vechi, deci de aproximativ 2.500 euro, Vasile Preda a propus să fie demarate procedurile. Şi a fost sprijinit de acelaşi Nicolae Niţă şi de Virgil Gole. Profesorul de matematică a propus ca proiectul pentru PUG să fie prioritizat, astfel încât să se poată face unele transferuri de sume între capitolele bugetare, idee susţinută şi de preşedintele de şedinţă. Practic, n-a existat nici măcar o opoziţie teoretică la acest obiectiv, a cărui importanţă a fost perfect conştientizată de toţi aleşii locali.

 

Pin It