Tigveni: probe pe noua reţea de apă
La începutul acestei săptămâni s-a ajuns în faza probelor la extinderea reţelei de alimentare cu apă din centrul comunei spre satul Bălileşti. "Investiţia de circa 23 miliarde lei vechi, finanţată pe OG nr. 28, a ajuns în faza finală, căci s-a montat staţia de clorinare, s-au echipat puţurile de captare, s-au umplut rezervoarele şi după montarea pompelor, astăzi am început primele probe", spunea luni după-amiază primarul Doru Dumitru Slătineanu. Din aceeaşi sursă am mai aflat că în cealaltă parte a comunei, la Bîrseştii de Sus, în zona bisericii, se execută un nou foraj la adâncimea de circa 100 m. Este practic o lucrare suplimentară, din categoria cheltuielilor neprevăzute, deoarece constructorul executase un alt puţ în curtea şcolii, dar a dat de apă sărată, improprie consumului. "Şi această lucrare este finanţată tot pe amintita ordonanţă de guvern, dar cu 33 miliarde lei vechi - dacă-mi amintesc bine - şi era necesară pentru înlocuirea reţelei învechite, care nu mai făcea faţă să alimenteze şi satele Blaj şi Bălteni. Precizez că la execuţie se lucrează de circa doi ani de zile şi în tot acest timp am continuat furnizarea de apă către gospodăriile cetăţenilor, pentru că ar fi fost catastrofal s-o întrerupem. Atunci când va intra în funcţiune noul sistem de alimentare, din aproximativ 1.400 gospodării câte sunt în comuna Tigveni, circa 1.100 vor fi racordate la reţea, adică ceva peste 71%. La ora actuală rămâne de rezolvat problema apei în satele Vlădeşti şi Bădislava. Acolo nu avem reţea, dar am depus deja un proiect la Ministerul Dezvoltării şi aşteptăm unda verde pentru finanţarea investiţiei, căci nu-i putem lăsa de izbelişte pe cei 300 locuitori de acolo".
Primarul Slătineanu ne-a informat că în comuna pe care o conduce există o reţea de alimentare cu apă care totalizează peste 70 km, prezentă pe toate străzile şi uliţele, mai puţin la Vlădeşti şi Bădislava şi de 10 foraje cu adâncime medie de 100 m, dispunând de o capacitate de înmagazinare a lichidului vital de 600 mc, în bazine de peste 250 mc. "Dacă apa este folosită raţional, n-ar trebui să fie probleme cu asigurarea ei pentru cei 3.400 cetăţeni ai comunei. Oricum, după finalizarea lucrărilor în execuţie, dacă ne mai iese şi proiectul pentru Vlădeşti şi Bădislava, putem spune că - în condiţiile unei exploatări corecte, cu întreţinerea corespunzătoare - nu vom mai avea probleme timp de 100 ani", a încheiat foarte optimist primarul Slătineanu.
