La Curtea de Argeş, Ziua Copilului va fi organizată cu buget redus!
Încă din luna decembrie s-a depus o solicitare la Primăria locală din partea lui Vasile Martin, directorul Clubului Elevilor, pentru aprobarea bugetului destinat organizării evenimentelor din 1 Iunie. S-a solicitat suma de 5.000 lei, care a fost şi aprobată de Consiliul Local, însă, în ultima şedinţă a legislativului, au fost mai multe discuţii aprinse legate de majorarea bugetului la 7.000 lei. Numai că fără o altă cerere argumentată de suplimentare din partea organizatorului, Vasile Martin, propunerea Comisiei Economice rămâne fără "obiect". Ieri, directorul Clubului Elevilor ne-a declarat că nu mai este dispus să facă o altă solicitare, pentru că a întocmit toată documentaţia pe suma primită şi, oricum, se bazează şi anul acesta pe sprijinul sponsorilor pentru premierea tuturor copiilor care vor participa la acţiunile organizate de ziua lor. Vasile Martin ne-a mai spus că un mare ajutor a primit în fiecare an din partea Dr. Oetker, care a oferit cadouri pentru toţii copiii.
