Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 23:55

Viceprimarul Căpuşe a preluat atribuţiile primarului la Valea Danului

 

Din data de 2 mai a ieşit la iveală la sediul administraţiei publice locale un ordin al prefectului Cristian Soare, conform căruia Vasile Dina şi-a încheiat înainte de termen mandatul de primar. Ordinul a fost emis ca urmare a sentinţei ÎCCJ din data de 20 aprilie, care a menţinut sentinţa de incompatibilitate pronunţată anterior de Curtea de Apel Piteşti, ca urmare a unei constatări a ANI. Atribuţiile de primar - conform legii - au fost preluate de către viceprimarul Ilie Căpuşe, care ne-a declarat: "Ordinul era datat cu câteva zile înainte dar, se pare, se rătăcise. S-a găsit numai când eu am spus că nu voi merge să iau buletinele de vot, pentru că n-aveam dreptul legal s-o fac, cât timp exista altcineva pe funcţia de primar". Dumnealui şi-a intrat în pâine chiar de a doua zi, când a preluat buletinele de vot pentru alegerile locale din data de 5 iunie. "Voi asigura funcţionarea normală a administraţiei locale până când se va instala cea care va rezulta din alegeri. În această perioadă scurtă mi-am propus să continuăm toaletarea arborilor şi arbuştilor de pe marginea unor uliţe, iar în gospodăriile în care nu mai sunt oameni şi casele sunt părăsite vom interveni pentru amenajarea şanţurilor pluviale, în ideea de a evita pericolul unor inundaţii din cauza viiturilor provocate de ploi", a declarat noul primar din Valea Danului, pictorul Ilie Căpuşe.

 

Pin It