Astăzi se constituie Consiliul Judeţean Argeş!
După mini-vacanţa de Rusalii, se va reveni la normalitate în viaţa publică a judeţului Argeş. Astăzi, începând cu ora 10.00, se va constitui Consiliul Judeţean Argeş şi legislativele locale din oraşele Ştefăneşti (ora 15.00) şi Topoloveni (ora 18.00). De remarcat ar fi faptul că zona Curtea de Argeş - cel puţin la prima vedere - va fi reprezentată în forul legislativ al judeţului de 4 consilieri judeţeni, respectiv Florin Tecău (originar din Domneşti) şi Radu Dumitrache (ambii de la PSD), precum şi de liberalii din urbea Basarabilor, fostul deputat Adrian Miuţescu (cel care revine în acest post după 12 ani) şi debutantul Gheorghe Alecsei.
Mâine, de la ora 14.00, este rândul celui din municipiul reşedinţă a judeţului, Piteşti, urmat de cele de la Mioveni şi Ştefăneşti - ambele programate pentru ora 18.00. Vineri, de la ora 14.00, se va valida Consiliul Local Curtea de Argeş şi vor depune jurământul aleşii locali în frunte cu primarul ales în 5 iunie, Constantin Panţurescu, iar de la ora 16.00, aceeaşi festivitate se va desfăşura şi la Câmpulung.
