Aşa a sunat replica dată de şeful administraţiei publice locale consilierului Vasile Gheorghiu în prima şedinţă ordinară din acest an. La punctul în care s-a discutat despre pregătirea personalului
În ultima zi a lunii ianuarie, legislativul local a avut prima şedinţă din acest an. Pe ordinea de zi au figurat două puncte importante, şi anume aprobarea execuţiei bugetare pe anul precedent şi
După cum v-am informat deja, săptămâna trecută, Marian Lazăr, secretarul CAR Pensionari Curtea de Argeş şi consilierul de zonă, Constantin Manole, au fost prezenţi alături de autorităţile locale
Starea vremii din această iarnă ciudată a fost favorabilă continuării lucrărilor de construcţii. Am descoperit că acestea sunt în plină desfăşurare şi în cea mai nordică localitate de pe Valea
Conducerea administraţiei locale a luat startul întocmirii documentaţiilor necesare depunerii proiectului de realizare a unei reţele de alimentare cu gaz a comunei imediat ce s-a ivit posibilitatea
Primarul din Corbi este total nemulţumit de starea de incertitudine ce planează în acest început de an asupra administraţiilor publice locale din întreaga Românie. "Ce folos că s-a întocmit bugetul
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a virat, pe 5 februarie 2020, peste 254 de milioane de lei în conturile unităţilor administrativ-teritoriale care au depus solicitări
Şeful administraţiei publice locale din frumoasa localitate de pe Valea Topologului ne-a pus la dispoziţie o adresă primită din partea Companiei Naţionale de Investiţii. "Am văzut că în ultimul
La ceremonia de învestitură de joi au fost prezenţi secretarul general al Guvernului României, Antonel Tănase, preşedintele PNL Argeş, secretarul de stat Adrian Miuţescu, deputatul PNL Dănuţ Bica