Primarul comunei Domnești, Ion Doru Smădu, a anunțat că în acest an nu va fi organizată Ziua Comunei, decizie luată împreună cu sponsorii evenimentului. Edilul spune că fondurile provenite exclusiv
Administrația locală din comuna Cepari pregătește noi investiții în infrastructura de utilități, după ce a obținut o finanțare din partea Consiliului Județean Argeș pentru reabilitarea sistemului
Astăzi, 14 iulie 2026, în intervalul orar 20:00 – 22:00, se vor desfășura acțiuni de combatere a țânțarilor și a altor insecte vectori de boli sau generatoare de disconfort, în următoarele zone
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Domnești a câștigat locul I la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale, confirmându-și statutul de cea mai bine pregătită
COMUNA NUCȘOARA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "Eficientizarea sistemului de apă existent și înființarea unei rețele de
Prin Ordin de ministru, Ministerul Dezvoltării prelungește termenul limită pentru implementarea și finalizarea decontării investițiilor finanțate de minister, prin Planul Național de Redresare și
Administrația locală din comuna Valea Iașului continuă ritmul investițiilor în infrastructură, punând accent atât pe creșterea calității serviciilor publice, cât și pe reducerea dependenței de
Comuna Albeștii de Argeș a încheiat cu succes proiectul „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”, finanțat prin Planul Național de Redresare și
Comuna Șuici beneficiază și în acest an de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Argeș, fondurile fiind destinate cofinanțării unor proiecte de investiții aflate în derulare sau deja
Comuna Cicănești a fost, și în acest an, gazda unuia dintre cele mai îndrăgite evenimente tradiționale din județul Argeș. Ajunsă la cea de-a 42-a ediție, sărbătoarea „Tamașiana” a adunat localnici