Acesta a fost informaţia pe care ne-a furnizat-o primarul Doru Dumitru Slătineanu. Fostul profesor şi-a schimbat cariera în 2004 şi s-a pus în slujba comunităţii, adunând trei mandate succesive în
Anul trecut s-a încheiat foarte bine pentru administraţia publică locală, pentru că s-a ajuns cu modernizarea drumurilor la cota 9 km, pentru care s-au investit vreo 55 miliarde lei vechi. Această
Directorul SPGC, Ioan Ghiţă, a confirmat faptul că în această perioadă, staţia de asfalt a municipiului se află într-un proces de revizie capitală, pentru ca în primăvară să fie pregătită să răspundă
Caracterizarea îi aparţine primarului Dragoş Boncea. Aflat la primul mandat, acesta a reuşit să mişte lucrurile din starea de lâncezeală în care se afla comuna, beneficiind şi de buna colaborare cu
Recent, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Tecău, s-a recepţionat a doua celulă de depozitare a gunoiului adunat din Argeş, de la Albota. După cum se ştie, există un program
În această perioadă, atenţia conducerii primăriei se concentrează pe asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile locale şi comunale, în condiţiile în care iarna a pus stăpânire pe zona noastră, dar
Imediat ce a apărut prima atenţionare de revenire a iernii în a doua jumătate a lunii ianuarie, am luat legătura cu directorul Ioan Ghiţă pentru a afla în ce măsură SPGC Curtea de Argeş este pregătit
De vineri a început sezonul reducerilor la stocurile de marfă. Dacă în alte oraşe din ţară a fost mare înghesuială la notificările depuse birourilor specializate din cadrul primăriilor, privitoare la
Nicolae Smădu nu are cum să fie altfel decât mulţumit atunci când face bilanţul anului trecut. În planul administraţiei publice, a continuat investiţiile pentru reabilitarea şi modernizarea pieţei