Gheorghe Iliescu-Călineşti (1932-2002) - Confirmarea unui talent moştenit (II)

Destinul îi va rezerva, peste ani, o binemeritată surpriză: la Târgu-Jiu, Gheorghe Iliescu care, devenind celebru prin opera sa, îşi adăugase numelui de familie cognomenul toponimic, va fi premiat pentru sculpturile sale închinate inegalabilului sculptor român trăitor la Paris: "Brâncuşi" - un bust de bronz de "o eleganţă clasică", "Omagiu lui Brâncuşi" şi "Cap de copil" realizat într-o manieră tipic brâncuşiană în perioada studenţiei la Academia de arte din Bucureşti sub îndrumarea profesorului său Corneliu Medrea - "un triptic cu semnificaţie simbolică fundamentală", premiul "Brâncuşi" - cel mai mare premiu naţional pentru sculptură fiind oferit pentru prima oară "întâiului mare sculptor român", Gheorghe Iliescu-Călineşti. Semnificaţia acestui succes este surprinsă în esenţa sa de scriitorul gorjean Vasile Vasiescu: "Premiul s-a vrut a fi o pedeapsă solară aplicată cu eleganţă celui care, sacrificându-se tragic orgoliului, a îndrăznit să-l cuprindă cu inima pe Brâncuşi. Gheorghe Iliescu-Călineşti este sculptorul român care, ispitit de metafizica zborului, întruchipează deopotrivă un olimpianism total asumat cu prudenţa ţăranului ostenit de atâta îngândurare filosofică, dar şi o independenţă protocolară cu care reiterează, original şi reuşit, convingerea că Brâncuşi rămâne mereu începutul sculpturii."

Conferirea importantei distincţii oferă sculptorului Gheorghe Iliescu-Călineşti prilejul de a rosti cu recunoştinţă, la festivitatea înmânării premiului, crezul său nedezminţit în eternitatea operei brâncuşiene: "Brâncuşi a venit acasă şi a intrat în rădăcina ţării pe care a spiritualizat-o. El a inversat forma piramidală în care s-au înscris toţi clasicii sculpturii. Toate lucrările lui sunt ca o azvârlire din centrul piramidei către bază. Brâncuşi a legat pământul de cer prin această demonstraţie. De la el, acesta este rostul compoziţional în sculptură. Şi dacă mă gândesc la operele lui, toate se înscriu în acest context. El a creat întâiul abecedar de semne al sculpturii moderne. Şi a venit apoi în ţara lui, şi nu a luat numai partea de Gorj a Gorjului, şi a luat, de fapt, spiritul ţărânei locului unde s-a născut, spiritul acestui loc ales de Dumnezeu. El a zămislit gestul, a creat spiritul. Putem să-l luăm pe Brâncuşi ca pe un geniu, dar câştigăm mai mult dacă-l luăm drept un mare creator. El nu a copiat obiectul în artă, el l-a transformat, l-a dus, l-a antrenat într-o mişcare spirituală. Până la el, nu s-a mai făcut acest lucru. Toate aceste gânduri mă fac să spun că el este Creatorul. Mă feresc să spun că este un geniu. Dar nu mă feresc să spun că este Dumnezeu..."

Inspirându-se, în realizarea unora dintre operele sale din legendele şi miturile poporului român, sculptorul va imagina personaje preluate din basmele copilăriei, precum "Baba Dochia", relevându-se, şi în acest mod, fascinaţia exercitată de folclor asupra artistului plastic. În "Stâlpul iubirii" călinescian, se întrevăd, potrivit criticului de artă Bogdan-Alexandru Vişan, influenţele gândirii plastice brâncuşiene, precum şi în modalitatea de realizare a operei, sculptorul muscelean preferând "modelajului", "tăiatul direct".

Sculptura în piatră "Ţăranca din Muscel" reflectă, chiar şi numai prin titulatura sa, adeziunea spirituală a artistului la originile sale muscelene. Ecourile brâncuşiene din "Domnişoara Pogany" se regăsesc în portretul intitulat "Zizi", realizat în 1960, limbajul plastic al sculptorului evoluând vizibil "pe linia stilizării şi monumentalului", monumentalitatea constând, "în primul rând, în proporţiile operei". Sculptată din lemn de stejar în anul 1973, "Familia" a fost anticipată compoziţional de "Hora", dăltuire în piatră realizată în 1965, elementele verticale constituente relevând un ritm accentuat, dar şi o alternare vizibilă a dreptelor şi curbelor. Obsesia luminii eterne îi inspiră variantele multiple ale "Soarelui", pe când "Seminţele" sugerează vitalitatea, persistenţa existenţială.

Rememorând nostalgic propria copilărie învăluită în umorul ancestral tipic oamenilor de la ţară, Gheorghe Iliescu-Călineşti concepe, în maniera sa modernă, "Sfârlezele" ca o modalitate de întoarcere în timp, de desprindere chiar şi temporară din cotidianul presant prin preocupări continue de afirmare şi confirmare socială. În sculpturile sale, un element adiţional, precum o pană, o pălărie sau o căciulă, conferă compoziţiei o notă de umor conştient, iar păsările concepute de artist: "Ciocârlia mică" [1980], "Vestitorul dimineţii" [1981], "Rândunica" [1982] nu pot lipsi din lumea copilăriei cu semnificaţiile lor inconfundabile: aspiraţia spre înălţare, spre lumină, "Razele" constituind punctul terminus al speranţei de împlinire prin lumină perpetuă. În aceeaşi sferă imagistică, se circumscrie sculptura în lemn de frasin "Dinamică"  realizată în 1981, expusă la Sala Dalles din Bucureşti în 1983, considerată de către criticii de artă o lucrare de referinţă pentru creaţia maestrului Gheorghe Iliescu-Călineşti, piesă subtilă prin capacitatea de a utiliza inteligent efectele luminii pentru valorificarea unei opere sculpturale, preocupare sesizabilă şi în "Seminţe", ori "Aripi". Macheta "Păsării în zbor", reprezentând un proiect semnificativ de artă monumentală, a fost expusă în anul 1992, în faţa impunătorului sediu al Bancorexului bucureştean de pe Calea Victoriei. Artist plastic de o remarcabilă forţă creatoare, Gheorghe Iliescu-Călineşti îşi exprimă, în desenele sale, capacitatea de a releva esenţe, prin contururi precise şi haşuri, exteriorizându-şi, astfel, propriile sentimente generate de subiectele abordate.

Semnificaţia unei opere viabile

Semnificaţia expresiei favorite autocaracterizatoare a artistului: "Mă scol ca o trestie şi mă plec ca un timp" este interpretată divers, deşi îi rezumă metaforic esenţa umană; fragilitate în raport cu societatea, supus unor puternice presiuni exterioare, cu o finalitate certă a statuării, printr-o operă durabilă, în eternitatea timpului. La puţin timp după trecerea în eternitate a marelui sculptor, în 12 martie 2002, Bogdan-Alexandru Vişan consemna, în articolul său "Gheorghe Iliescu-Călineşti" publicat în "România literară", nr. 14/2002, elogiul adus de criticul de artă Pavel Şuşară memoriei artistului muscelean: "Odată cu el, dispare încă unul dintre marii iubitori şi cunoscători ai lemnului şi poate ultimul artist român contemporan pentru care lemnul nu a fost doar un simplu material, ci şi un adevărat univers, o lume plină de latenţe vitale şi de încărcătură magică." 

Evocând, la puţine zile de la trecerea sa în eternitate, personalitatea sculptorului muscelean, istoricul de artă Mariana Şenilă-Vasiliu asocia mental moartea artistului secerat de un infarct cu moartea lentă, previzibilă a două dintre lucrările sale importante executate din lemn de esenţă moale, "Picătură II" şi "Nodul generaţiilor", dăruite de artist Galeriei de artă din Piteşti, care fuseseră "scoase din spaţiul protector al acesteia şi expuse în aer liber, lăsate pradă intemperiilor, soarta lor fiind de mult pecetluită"... 

Intrigată evident de lipsa unei decizii salvatoare manifestate în această direcţie de către decidenţi din cultură, autoarea articolului "Un sculptor cu aripi de înger - Gheorghe Iliescu-Călineşti [1932-2002]", se consideră ea însăşi vinovată că nu luase atitudine faţă de "nepăsarea criminală" a "hipersensibilei" conduceri a Muzeului Judeţean Argeş, coordonator al Galeriei de Artă. Ea însăşi artistă, Mariana Şenilă-Vasiliu regretă distrugerea efectivă a unei alte lucrări a sculptorului, "Fata cu floarea", "care zace de mai mulţi ani spartă în spatele Galeriei de Artă", deşi "Piteştiul organizează tabere de sculptură în ideea împodobirii parcurilor şi locurilor publice cu lucrări noi, în timp ce cele vechi zac sparte şi abandonate în curţile din dos ale unor instituţii a căror menire este tocmai păstrarea şi conservarea operelor de artă"...  În continuare, ea remarcă cu motivată revoltă că "astăzi, lucrările cu pricina nu mai pot fi admirate decât în albumul pe care Editura Meridiane i l-a dedicat sculptorului. Amară realitate! Tristă consolare!..." Abordând tema influenţei exercitate de arta marelui sculptor de la Hobiţa asupra lucrărilor semnate de Gheorghe Iliescu-Călineşti, autoarea menţiona că "artistic, Iliescu-Călineşti se revendică din vâna brâncuşiană", sesizând, însă, că el "nu s-a mulţumit să-l copieze pe Brâncuşi, ci, ca orice ucenic adevărat, i-a dat replici. Asumarea temelor brâncuşiene, precum şi dedicaţia explicită pe care i-o face în lucrarea <<Timpul - omagiu lui Brâncuşi>> arată limpede filiaţia artistică a sculptorului. <<Cuminţeniile>>, <<Cariatidele>>, <<Stâlpii>> şi <<Coloanele>> sale, <<Păsările>> şi <<Cocoşii>> lui sunt tot atâtea răspunsuri întrupate artistic şi date peste timp lui Brâncuşi. Iliescu-Călineşti a făcut din filiaţia brâncuşiană prilej de mândrie, de legitimare artistică şi de identitate spirituală românească. Păsările sale îşi desfac bucuroase aripile şi se joacă în dâra luminoasă lăsată de <<Măiastră>> în sculptura universală."

Prima expoziţie postumă de sculptură şi desene "Gheorghe Iliescu-Călineşti" organizată în Galeria "Veroniki Art", la un deceniu de la moartea sa reprezenta, după aprecierea Mariei-Magdalena Crişan, "un eveniment”, întrucât erau expuse selectiv piese care sintetizau esenţa operei artistului plastic relevând  acordul dintre "spiritualitatea unui spaţiu cu modernitatea timpului în care trăieşte", ancorarea lui "în armonia naturii, a pământului în care s-a născut". Esenţa operei sculptorului a fost dominată de concepţia formulată de el însuşi: "a lucra în spiritul naturii care eliberează artistul de tutela unor ideologii şi îl subordonează spiritului armonios al lumii". Fără să constituie o "retrospectivă", expoziţia se prezenta, mai degrabă, sub imaginea "atelierului deschis" de creaţie al marelui sculptor muscelean.

Relevând personalitatea acestuia, Bogdan-Alexandru Vişan observa la rându-i: "El a lăsat patrimoniului artistic românesc o operă solidă, consecventă unor idealuri în care sculptorul a crezut încă de la începuturi, legat fiind de rădăcinile naşterii sale, de tradiţia lumii din care venea, construindu-şi propria dimensiune spirituală, într-o expresie vizuală unică. O lucrare semnată <<Călineşti>> impresionează întotdeauna prin armonia sa cu spaţiul în care este amplasată, prin vocaţia tehnică remarcabilă a sculptorului, prin sinteza formelor ce trimit spre imaginarul colectiv, prin densitatea şi energia interioară a acestora, prin tehnica sigură a cioplitului. A lucrat în piatră, bronz, marmură, dar lemnul a fost cel mai apropiat de personalitatea sa, de idealurile acestei creaţii, a fost materialul în care a descoperit soluţiile limbajului său."

Talentatul artist plastic muscelean Gheorghe Iliescu-Călineşti şi-a durat astfel, printr-o operă nemuritoare, un piedestal temeinic spre a se statua întru eternitatea artei sculpturale româneşti.

Bibliografie selectivă: Crişan Maria-Magdalena - Gheorghe Iliescu-Călineşti (1932-2002), în "Observator cultural", nr. 422/2008; Grigorescu Dan - Dicţionarul avangardelor, Bucureşti, 2003; Prut Constantin - Dicţionarul de artă modernă, Bucureşti, 1982; Şenilă-Vasiliu Mariana - Un sculptor cu aripi de înger - Gheorghe Iliescu-Călineşti [1932-2002], în "Săgetătorul" - supliment literar-artistic al cotidianului "Argeşul", nr. 259/2002; Vasilescu Vasile - Cândva, de Ziua Franţei, în "GorjNews.ro", august 2012; Vişan Bogdan-Alexandru - Gheorghe Iliescu-Călineşti, în "România literară", nr. 14/2002.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

fShare

Tweet