Trei artişti argeşeni, oaspeţi de vază la Cercul Militar

Miercuri după-amiază s-a derulat întâlnirea de dezbateri culturale "Gânduri la-nceput de seară", organizată de prof. dr. George Baciu (redactor-şef al Revistei "Pietrele Doamnei şi preşedinte al Subfilialei Domneşti a Cultului Eroilor - Filiala Argeş) şi col. (rtg.) Laurenţiu Domnişoru (preşedinte al Filialei Judeţene Argeş POSADA a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere), sub umbrela Cercului Militar din Curtea de Argeş. În cadrul şedinţei din această lună s-au întâlnit trei nume cu răsunet din spaţiul cultural-artistic argeşean: Ion Rodoş - poet al lemnului; Constantin Samoilă - artistul de lângă inima noastră; Nicolae (Cucu) Ureche - cronicarul sufletelor noastre în pictură, ceramică şi caricatură. Aşa au fost prezentaţi înaintea audienţei cei trei crai din Argeş, care, cu ocazia acestei întrevederi, au fost "decoraţi" de către acad. Gheorghe Păun cu câte o insignă cu însemnele revistei argeşene elitiste "Curtea de la Argeş", al cărei mentor este. Gazda evenimentului, prof. dr. George Baciu, a fost totodată şi parte din subiectul discuţiilor, întrucât a avut rolul de coautor al micului volum de catrene umoristice "Catrene URECHEate" - realizate în tandem cu excentricele caricaturi ale lui Nicolae (Cucu) Ureche, care a fost lansat în cadrul dezbaterii. Impresii critice au fost oferite de prof. Constantin Voiculescu, acesta având grijă să scoată în evidenţă latura umoristică şi uneori satirică a autorilor. Întrucât sala întâlnirii nu se preta pentru o expoziţie ad literam, invitaţii au făcut cunoştinţă cu lucrările celor trei artişti prin intermediul videoproiectării. Ulterior, Ion Rodoş i-a oferit lui Cucu o plachetă cu Anul Centenar, dar şi doamnelor câte o floare stilizată din lemn de tei. La rândul său, Constantin Samoilă a prezentat o compoziţie de metaloplastie dedicată României Mari, cu medalioane ilustrând momente cheie din anul Unirii, pe care le-a explicat cu răbdare şi tact. Cei trei protagonişti au vorbit despre procesul de creaţie, despre cum le vin ideile şi cum le pun în practică, despre munca pe care o presupune produsul finit şi satisfacţia încheierii unei noi lucrări. De pildă, Ion Rodoş a relatat detalii interesante din povestea lingurii uriaşe de lemn care a intrat ulterior în Cartea Recordurilor, captivându-i pe cei prezenţi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!