"Concertul" şi "Reconstituirea", filmele acestui weekend la Cinematograful "Bucureşti"

În acest weekend vor fi redifuzate, la Cinematograful "Bucureşti", la cererea publicului, două filme româneşti. Astfel, sâmbătă, de la ora 18.00, va fi prezentat filmul "Le concert" ("Concertul"). Filmul, regizat de Radu Mihăileanu, prezintă povestea lui Andrei Filipov, dirijorul de prestigiu al celei mai mari orchestre din Rusia, considerat un geniu în Occident, cel care este concediat în timpul erei comuniste, în plină glorie: refuzase să renunţe la toţi interpreţii săi din orchestră care erau evrei, "jidani şi duşmani ai poporului". Andrei s-a afundat în băutură şi depresie. Acum are 50 ani şi încă lucrează la Bolşoi ca om de serviciu. La un moment dat, în timp ce freca podelele din biroul directorului, Andrei găseşte un fax: orchestra Bolşoi este invitată să cânte la Paris. Andrei fură faxul şi concepe un plan nebun: în două săptămâni îşi va căuta toţi vechii prieteni muzicieni din orchestră. Planul lui este să plece cu toţii la Paris. Vor reuşi? Preţul unui bilet la "Concertul" este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.
Duminică, de la ora 18.00, va fi difuzat filmul "Reconstituirea", regizat de Lucian Pintilie. Acesta spune povestea reconstituirii unui banal incident, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliţie, ce se transformă într-o crimă. Realizat în alb/negru, filmul a avut premiera în ziua de 5 ianuarie 1970, la Bucureşti, însă a fost interzis la scurt timp. Sunt de reţinut şi interpretările de excepţie ale actorilor George Mihăiţă, Vladimir Găitan, George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ştefan Moisescu - cele mai valoroase din întreaga lor carieră cinematografică. Filmul a fost redifuzat abia în 1990. Este primul film, ca operă de artă, care în ton ironic, maliţios, cinic, ne introduce în infernul românesc, moral şi spiritual, în labirintul băşcăliei, varianta specific românească şi degradată a spiritului balcanic. Preţul unui bilet la "Reconstituirea" este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It