Expoziţie şi curs de artă neagră

Miercuri, la Muzeul Municipal s-a derulat vernisajul expoziţiei "Călătorie în abstract", la care au participat numeroşi elevi de la Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu", însoţiţi de psihologul unităţii, Marieta Niţulescu. Autoarea lucrărilor care s-au regăsit pe simeze este Marilena Maria Lifoe, o tânără în vârstă de 31 ani, care în prezent locuieşte în Curtea de Argeş. Pictoriţa nu are studii în domeniu, fiind absolventă a Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din Bucureşti. De altfel, aceasta ne-a declarat că şi-a trăit mare parte din viaţă în Bucureşti şi a revenit acasă, în Oraşul Regal, pentru a se dedica pasiunii ei pentru artă. Marilena este la prima expoziţie şi ne-a mărturisit că a decis să facă acest pas când a constatat că a avansat foarte mult în ultima vreme în ceea ce priveşte tehnica şi stilul. Tânăra creează sub îndrumarea unui mentor şi a inclus în expoziţie atât picturi de la debutul ei artistic (realizate în urmă cu 6 ani), cât şi o selecţie din cele mai recente, lucrate în luna februarie, ca urmare a unei provocări - "Câte un tablou în fiecare zi" (unele dintre ele, fiind în ulei pe pânză, încă prezentându-se cu un oarecare grad de umiditate).
Încă de mică, Marilena a avut înclinaţii aparte pentru artă, ea provenind dintr-o familie care se ocupă cu meşteşugul realizării de articole vestimentare şi accesorii. De altfel, tânăra pictoriţă ne-a destăinuit că-i place tare mult să confecţioneze genţi şi să croiască haine de damă, mai ales fuste. Marilena Lifoe nu este adepta reproducerilor artistice pe modelul "immitatio" (fie că vorbim despre peisaje, natură statică sau portrete, fie că ne gândim la "copierea" unor fotografii sau opere celebre, de pildă), preferând să aştearnă pe pânză sau carton reflexia trăirilor interioare, rezultatul final fiind dictat de starea de spirit şi de inspiraţia de moment. În ansamblu, cele 27 picturi sunt reprezentante ale sectorului de artă abstractă neagră. Cu toate acestea, fiecare lucrare în parte are o poveste în spate (deductibilă, la nivel de suprafaţă, din titlu) şi propriul set de coduri pentru a fi descifrată, pornind de la semnificaţia culorilor folosite, a umbrelor şi a tonurilor, până la diferite elemente de limbaj plastic (linia, punctul, forma etc.), chiar dacă vorbim despre un registru nonfigurativ.
Deşi abstracte şi, prin tonurile de culoare, aparent sumbre, privite îndeaproape, picturile Marilenei înfăţişează frânturi dintr-o lume fantastică, vie, colorată şi expresivă. Probabil cine aude sintagma "artă neagră", în necunoştinţă de cauză, se aşteaptă ca la expoziţie să vadă, la propriu, negru-n faţa ochilor. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Arta neagră, fiind derivată din arta africană, se referă mai degrabă la celelalte elemente de limbaj plastic şi la simbolistica lor, intersectându-se cu zona mistică, mitologie şi culturi exotice. Pictoriţa a descris câteva dintre tablouri, ajutându-i pe cei prezenţi să vernisaj să înţeleagă arta abstractă şi metodele de decodificare. Întregul program a fost mai degrabă un curs interactiv de pictură contemporană, stârnind interesul elevilor, care au pus întrebări şi şi-au manifestat preferinţele pentru diferite picturi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It