George Topîrceanu, poet şi prozator (133 ani de la naştere)

Casa de Cultură din municipiul Curtea de Argeş poartă numele acestui mare poet. Voi arăta mai jos care este legătura dintre scriitor şi zona Curtea de Argeş. S-a născut la 20 martie 1886 în Azilul "Elena Doamna" din Bucureşti, unde mama lui, Paraschiva, lucra ca ţesătoare de covoare. Tatăl său, Ion Topîrceanu, cojocar de meserie, era originar din zona Ocna-Sibiului. Numele de Topîrceanu l-a luat după satul Topîrcea - localitatea de origine mai îndepărtată a lui Ion Topîrceanu. George Topîrceanu a urmat trei clase primare la Şuici, unde mama sa lucra ca ţesătoare la Mănăstirea Văleni, din apropiere de Şuici. Aici a compus primele versuri, după cum însuşi mărturiseşte. Într-o pauză a chemat un coleg de clasă (clasa a treia) în spatele şcolii şi i-a citit câteva strofe dintr-o poezie, care se încheia cu versurile: "Hai cu toţii, fraţi români,/ Să dăm năvală în păgâni". Întrebat ce părere are, colegul i-a spus:
- Ce-mi dai ca să nu te spun lu' domnu'?
Reacţia lui George a fost promptă şi pe măsura temperamentului său coleric: două palme peste obraz.
A urmat studii superioare de litere şi drept pe care, însă, nu le-a terminat, fiind mereu un "chiriaş grăbit" şi ocupând diferite slujbe mărunte. Ca poet a colaborat la revistele "Sămănătorul" şi "Viaţa românească", unde a fost şi redactor, din anul 1911. A debutat în anul 1916 cu două volume de versuri, "Balade vesele şi triste" şi "Parodii originale". Este combatant în Primul Război Mondial, a fost luat prizonier, unde a stat timp de doi ani. Întors din prizonierat, a devenit prim-redactor al revistei de la Iaşi "Viaţa românească", al cărei director era criticul literar Garabet Ibrăileanu. În anul 1926 primeşte premiul naţional pentru poezie, iar în 1936 este ales membru corespondent al Academiei Române, la propunerea lui M. Sadoveanu, care îl aprecia şi îi era prieten. Între timp, îi mai apare volumul de versuri "Migdale amare" (1928).
Topîrceanu se înscrie în poezia română din primele decenii ale sec. al XX lea ca unul dintre reprezentanţii de seamă ai umorului liric. În umorul său se ascunde o uşoară undă de melancolie şi, uneori, de tragism. Poezia "Balada morţii" - adevărată piesă antologică reia motivul din balada "Mioriţa", în care moartea este văzută ca o reintegrare cosmică: "Cobora pe Topolog/ Dintre munţi, la vale.../ Şi la umbra unui stog/ A căzut în cale".
Memorabilă este şi poezia "Balada popii din Rudeni", în care contemplaţia se însoţeşte cu o discretă notă de umor: "De la târg la Vadu-Mare/ Taie drumul prin poieni,/ Legănându-se călare,/ Popa Florea din Rudeni ... Iar Hangiţa iese-n uşă,/ Bucuroasă de câştig/ Ochii-i râd spre căldăruşă:/ - Frig, părinte, frig părinte?/ -Straşnic frig". Capodopera poetică de necontestat este "Rapsodii de toamnă". Cele cinci tablouri ale poeziei impresionează prin fineţea observaţiei, prin plasticitatea expresiei şi prin verva umoristică: "S-a ivit pe culme Toamna,/ Zâna melopeelor,/ Spaima florilor şi Doamna/ Cucurbitaceelor".
În spiritualele poezii din volumul "Parodii originale", poetul a relevat trăsăturile specifice ale unor poeţi sau, în cazul altora, a subliniat ironic manierismul, lipsa de idei şi alte lacune din creaţia acestora. Iată o strofă din poezia "Vara la ţară", după poetul Al. Depărăţeanu: "Acolo, când n-are treabă,/ Orice babă/ Este medic comunal..." "Nu există berărie,/ Nici regie/ Doar un hoţ de cârciumar/ Care are marfă proastă/ Şi-o nevastă/ Ce se ţine c-un jandar/. Când se ia câte-o măsură,/ Lumea-njură/ Pe agentul sanitar/ Şi-l întreabă fără noimă:/ - Ce-ai cu noi, mă?/ Pentru ce să dăm cu var?"...
Poezia "Blesteme" este o parodie după poezia cu acelaşi titlu de Tudor Arghezi, cu precizarea că în poezia lui Topîrceanu blestemele sunt declanşate de o situaţie comică: O babă, îmbrâncită de cineva pe stradă, îl blestemă pe acesta în felul următor: "În două surcele de vreasc să se facă/ Picerele tale, făptură buimacă./ Plesni-ţi-ar timpanul,/ Să n-auzi când trece traivanul/... Iar tu, piază rea,/ Nu te depărta/ De prin preajma sa./ Dă-i în ochi albeaţă, În păr mătreaţă,/ În nas roşeaţă,/ În inimă un ceas rău./ În piept o scoabă/ Şi-n pat o babă".
Verva umoristică şi inteligenţa artistică se vădesc în toate scrierile lui George Topîrceanu. Postum i s-a publicat un ciclu de poezii intitulat "Fabule mici pentru oameni mari". Citez din fabula "Omul şi raţa": "Unui om, săracul, într-o dimineaţă,/ I-a murit o raţă./ Bietul om, de ciudă, tare s-a-ntristrat,/ Când văzu că-i moartă cu adevărat./ Dar la scurtă vreme, în aceeaşi lună,/ I-a murit şi soacra - tot de moarte bună/..."
Morala: "Să nu pierzi nădejdea, orice-ar fi să fie:/ După întristare, vine bucurie".
Prin claritatea şi simplitatea creaţiei, calităţi prin care continuă poezia tradiţionalistă, George Topîrceanu rămâne o voce distinctă în poezia română. Se stinge din viaţă la Iaşi, la 7 mai 1937, răpus de o boală necruţătoare.
NOTĂ: Numele româneşti de persoane se redau aşa cum au fost scrise de purtătorii lor: Constantin Brâncuşi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Anton Pann, Alecu Russo, Costache Negruzzi, George Topîrceanu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It