La curtea lui Urmuz - Istoria văzută de sus (II)

Reiau, plecând de la premisa că cititorul tocmai a (re)citit textul de data trecută.
S-a încheiat (formal) sclavagismul, au trecut marile migraţii peste Europa, lumea a „progresat” (ghilimele ar trebui explicate, dar nu o fac acum), „civilizaţia occidentală” s-a impus. Implicit, productivismul şi cunsumerismul în formă strălucitor-agresivă, insistent promovate, hipnotice.
La începutul secolului XVII, o corabie (olandeză) a dus în Statele Unite primii sclavi africani. Un paradox şocant: „cea mai democratică ţară din lume” a reinventat sclavagismul! Din nevoia de forţă de muncă, desigur (pe plantaţiile de bumbac, în mine). Tot cam pe atunci au apărut imperiile coloniale - englez, spaniol, olandez, francez, belgian, german, italian, ... (am acoperit toată Europa de Vest). Colonii „standard”, ocupate cu forţa, mai ales în Africa, dar şi în Asia, Oceania.
Au apărut între timp corporaţiile, companiile transnaţionale, paradisurile fiscale, bursele de mărfuri. Dumnezeu a fost trimis în cerurile lui (Iluminismul, Revoluţia Franceză), „ucis” (Nietzsche), totul s-a secularizat, despiritualizat - trăiască banul, averea, „bunăstarea”! Beneficiari: metropolele imperiale şi corporaţiile.
Pe la jumătatea secolului trecut, s-a încheiat - oficial!... - şi vremea imperiilor coloniale, dar apăruse deja o idee „genială”, ajunsă în ultimele decenii la paroxism: colonizarea viitorului. Nu e glumă, nu e exagerare, e vorba despre împrumuturi, despre a trăi bine azi pe seama viitorului. Împrumuturile personale grevează propriul meu viitor, cele ale statului pot apăsa şi pe umerii/buzunarele copiilor şi nepoţilor mei.
Spun că este o idee genială pentru că, la prima vedere, este nelimitată în posibilităţi. Viitorul este nemărginit, banii virtuali sunt nemărginiţi, iar o butadă cu tâlc spune că oricând poţi astupa o groapă cu pământ scos dintr-o groapă nouă...
În practică nu e chiar aşa. Vin scadenţele, mai sunt şi dobânzi, apar crize - la un moment dat ajungi cu noua groapă pe locul primei gropi...
„Soluţia” se vede în jurul nostru: „căderea comunismului” a transformat în neo-colonie jumătate din Europa. Mai sunt şi primăverile colorate, arabe sau nu, maidanele portocalii, mişcările cu sau fără „haştag”, „drepturile omului”... Europa de Est, Africa, lumea arabă, America de Sud, Oceania. Peste tot, tensiuni şi violenţă. Surse de resurse (sol, subsol), de forţă de muncă, pieţe de desfacere.
Nevoia de unelte a motivat patru revoluţii industriale/tehnologice. În cea de a patra tocmai am intrat, e posibil ca ea să „rezolve” şi nevoia de forţă de muncă. Până atunci, „sclavagismul” înfloreşte - căci ce altceva este emigraţia (inclusiv românească) în căutarea unui loc de muncă? Şi s-a mai generalizat o formă de sclavagism, mai subtilă: dependenţa de „job”, de şef, de locul de muncă. Pentru carieră, dar mai ales pentru bani - de multe ori, pentru a plăti împrumuturile, ratele la bancă... Se spune că toate marile oraşe sunt lagăre de muncă - dacă aveţi copii în Bucureşti, staţi de vorbă cu ei, vor avea şi ei o revelaţie... Sclavi şi cumpărători - dublă resursă...
Toate aceste tendinţe-procese par a se accentua - desigur, în corelare şi interdependenţă cu procese locale, geo-politice, motivate de istoria recentă, motivate etnic, religios, cultural, direcţionate de apariţia unor personalităţi puternice (de cele mai multe ori, produse de „laboratoare” ghicite sau explicite).
Soluţii? Ziua de mâine? Revin, pesimist, săptămâna viitoare...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It