Întâlnire culturală cu oaspeţi-surpriză, la cenaclu

Cenaclul literar local "Nicolae Velea" a derulat marţi întâlnirea lunară, dedicată de această dată scriitorului argeşean de avangardă Urmuz. La seminarul cultural au participat şi doi oaspeţi-surpriză de peste hotare, aceiaşi care au fost prezenţi şi la dezvelirea basoreliefului lui Dumitru Dem. Demetrescu Buzău, de luni. Este vorba despre artistul plastic Barbara Walder şi soţul acesteia, Bruno Stephan Walder, diplomat UNESCO, ambii din Liechtenstein. În cadrul întâlnirii, aceştia au dezvăluit viziunea artistică şi detalii despre expoziţia care va avea loc pe 4 iunie la C.C.A. şi i-au invitat pe toţi membrii cenaclului să ia parte la vernisaj. În plus, cei doi invitaţi au apreciat manifestările cuturale de la Curtea de Argeş şi, în special, şi-au manifestat admiraţia pentru modul în care se derulează cenaclul din cadrul Bibliotecii Municipale sub coordonarea ing. Marian Ghiţă, managerul instituţiei. De altfel, acesta a şi intermediat discuţiile între oaspeţi şi cenaclişti, asigurând traducerea în/din limba engleză. A urmat un recital de poezie, dedicat Zilei Mondiale a Poeziei, ce s-a marcat ieri, la care s-au înscris: Elena Eşanu Şerbănescu, Florica Popa, Sorin Calea, George Baciu, Ioana Olteanu, Marietta Olteanu Şerban, Mihaela Ionescu şi Adrian Stănilă. În cea de-a doua parte a întâlnirii, prof. Constantin Voiculescu a intervenit cu o expunere cuprinzătoare despre viaţa şi opera lui Urmuz, lecturând şi câteva fragmente "absurde". Un alt scriitor celebrat luna aceasta este Ion Barbu, despre care au vorbit prof. Elena Eşanu Şerbănescu şi Ion Ionescu Bucovu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It