In memoriam - "Neostenitul întru Lumină" Ion Popa Grigore Argeşanu

O după-amiază splendidă din luna lui Cuptor 1995, pe la sfârşitul lunii iulie, când soarele părea că topeşte întreaga fire cu razele-i fierbinţi, când asfaltul încins degaja mirosul greu de bitum şi văzduhul nu era deranjat de nicio adiere de vânt, când nu se auzea nici măcar ciripitul vreunei păsărele. Doi bărbaţi în cămăşi albe priveau peste porţile casei mele, în curtea plină de trandafiri, flori de piatră şi crăiţe portocalii. Două-trei lătrături ale ciobănescului mioritic pe care-l aveam pe atunci m-au ridicat de la masa din foişorul al cărui acoperiş oprea razele toropitoare ale soarelui. Aud o voce cunoscută care zicea: "Uite, Hiru are şi un smochin, încărcat de fructe". Îl recunosc destul de repede pe Ion, prietenul meu, poetul Grigore Popa-Argeşanu. Celălalt îmi era parcă cunoscut. Era un bărbat frumos, cu o faţă mai mult feminină, cu buze cărnoase, păr bogat ce-i străjuia fruntea sub care se mişcau, ca nişte mărgele, doi ochi ce trădau multă inteligenţă, dar şi sensibilitate.
Ion ne face cunoştinţă: "Poetul Gheorghe Tomozei, profesorul Ion Hiru". Imediat mi-am dat seama că-l ştiam pe poet din fotografiile de pe coperţile cărţilor sau din revista "Argeşul". Cu mult drag, i-am invitat la umbra chioşcului, unde până atunci lucrasem la romanul meu "Aşa le-a fost datul". Gheorghe Tomozei mi-a spus: "Am făcut o vizită prietenului Donoiu, mare numismat, cu care am făcut dese vizite în Dobrogea, investigând vestigii, împreună cu prietenul Nichita, Dumnezeu să-l odihnească! Am vrut să vă cunosc, domnule Hiru...".
Din cauza căldurii, diabetul de care suferea îl făcuse să se moleşească. Pe masă erau câţiva faguri de miere, aduşi de cineva, şi cei doi oaspeţi au început să se înfrupte din ei. Am început să discutăm şi, la un moment dat, Ion a spus: "Ajunge, domnule Tomozei!" Şi avea dreptate căci, după un timp, poetul Gheorghe Tomozei a intrat într-o uşoară criză diabetică, din care şi-a revenit destul de repede. Eu m-am speriat, dar Ion era obişnuit.
Soţia mea, Mariana, ne-a pregătit apoi o masă copioasă: carne afumată "de la oală", cu castraveciori muraţi, mămăliguţă cu brânză "de coşuleţ", şuncă, salată de roşii, castraveţi, şi alte bunătăţi. Timpul a fost scurt, circa trei ore de discuţii pline de noutăţi, despre ce mai publicase fiecare, despre revistă, dar în special despre frumoasele clipe petrecute în tovărăşia prietenului său, Nichita Stănescu, la casa din Câmpulung, de pe Subeşti (amintiri pe care le-am inserat apoi în cartea "Fragmentarium" - despre Gheorghe Tomozei -, împreună cu alte materiale puse la dispoziţie de către soţia poetului, doamna Cleopatra Lorinţiu, cea care, prin intermediul omului de cultură Artur Silvestri, ne-a donat întreaga bibliotecă a lui Gheorghe Tomozei, cu mobilier şi obiecte ale poetului, bibliotecă ce se află acum la sediul Fundaţiei "Petre Ionescu Muscel"). Vizita celor doi poeţi, Ion Popa Grigore Argeşanu şi Gheorghe Tomozei, m-a bucurat foarte mult şi niciodată n-am s-o uit, cum n-am să uit nici preţioasele sfaturi scriitoriceşti pe care cei doi mi le-au dat.
Despre Ion, despre prietenul meu poet argeşean, despre neostenitul întru Lumina Argeşului, îmi va aluneca pe hârtie tristul condei, pentru că OMUL Ion Popa nu mai este, continuând să vieţuiască doar poezia lui de un lirism deosebit, de o sensibilitate rar întâlnită, cum de fapt îi era felul. Înainte cu, poate, şapte-opt zile de a-şi da obştescul sfârşit, i-am dus un brad de Crăciun şi un borcan cu miere. M-a privit îndelung şi, printre buzele arse de febră, mi-a zis: "Gata, frate Ioane!" Nu am crezut. Îşi anunţase dispariţia prin versurile poeziei "Opreşte-te, visare": "Opreşte-te, visare, privirea preacurată/ Sub giulgiul putrezirii căzu în priveghere/ Prin glasul purităţii e-atâta despuiere/ Ca-n jertfele păgâne sub lacrima mirată/ Iubirea nu mai arde pocalul florii crin/ Şi, luminând plecarea spre cosmica fantasmă/ Strălimpede comoară căzută sub destin/ În moarte e virgină metafora mireasmă".
Ion Popa Grigore Argeşanu s-a născut la 5 iunie 1941, la Verneşti, comuna Valea Danului, judeţul Argeş. Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal. Urmează Liceul "Vlaicu Vodă", din Curtea de Argeş, apoi Institutul Pedagogic de 3 ani din Piteşti (1972). Cariera profesională: redactor, Staţia de Radioficare Costeşti, revista "Argeş" (perioada Tomozei), bibliotecar la Casa Corpului Didactic Argeş, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Debutează în revista "Argeş", 1969 ("Fresce", versuri). Volume de versuri reprezentative: "Subţire trecere" (Editura "Cartea românească", Bucureşti, 1977, debut editorial, cu o prezentare făcută de Nichita Stănescu), "Zăpada umbrelor" (Editura "Eminescu", Bucureşti, 1979, cu o prezentare de Gheorghe Tomozei), "Una sută poeme de dragoste" (Editura "Pan-Arcadia", Bucureşti, 1993, cu note critice de Gheorghe Pituţ, Gheorghe Tomozei, Nichita Stănescu), "Citire de psalm" (Bucureşti, 2000, cu poezia "Sentiment", de Nichita Stănescu, dedicată lui Ion Popa Argeşanu), "Sub roţile Ursei" (Editura "Paralela 45", Piteşti, 2001, Colecţia Scriitorii oraşului Piteşti; Al. Piru despre Ion Popa Argeşanu: "Poet armonios şi cu o pronunţată undă afectivă...", op. cit., p. 60). De acelaşi autor, volumele: "Versuri" (1971), "Mirabile ninsori” (1985), "Apocalipsa iubirii" (1994), "Clepsidra câştigului" (1996), "Tranziţie romantică" (1998). A primit Premiul pentru Poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, în 1977.
Se stinge din viaţă la 29 decembrie 2001.
S-a rupt atunci, în acea zi de sfârşit de decembrie, după Sărbătorile Crăciunului, ceva din sufletul meu. Se stingea o făclie a culturii argeşene, a poeziei naţionale, un OM adevărat, un prieten adevărat, care, în momentele grele ale vieţii mele, şi nu au fost puţine, a ştiut să-mi transmită curaj prin vorbele lui calde şi înţelepte, cel mai adesea rostite în biblioteca, aproape neîncăpătoare, de la parterul Inspectoratului Şcolar Argeş. Mereu l-am purtat în suflet. Dar, dacă nu reciteam, zilele trecute, un articol emoţionant al jurnalistului de renume, prof. Mihai Golescu, al cărui suflet este acum îndurerat, nu aş fi scris despre Ion, cu peniţa muiată în lacrimile pierderii unor oameni dragi nouă. Redau, mai jos, un fragment din articolul îndureratului meu prieten Mihai Golescu despre prietenul nostru comun, Ion Popa Grigore Argeşanu:
"Am doi prieteni, unul în viaţă, iar altul trecut de vreo unsprezece ani şi ceva pe lumea cealaltă, cărora simt nevoia să le consemnez ziua de naştere. Poetul Ion Popa Argeşanu, născut la 5 iunie 1941 şi Vlădica de la Argeş, arhiepiscopul Calinic Argeşeanul, născut la 6 iunie 1944. (...) Când mi-e dor de Ion, dragul meu prieten de o viaţă - până când Domnul l-a chemat la el, având probabil nevoie şi de poeţi cu har - mă grăbesc să merg la ţară, iar aici să păşesc pe sub merii înfloriţi. Aici, în aerul parfumat, recitam împreună versuri din Ion Caraion, după care murmuram, pe două voci, ca să vedem cum sună, catrene din cele unsprezece volume de poezie, câte a reuşit Ion să tipărească. De aici plecam să cutreierăm poienile şi pădurile, să trecem hotarele satului, culegând folclor până hăt departe, la Brezoi, lângă Olt, unde prietenul meu făcuse o Şcoală profesională. Şcoală cu care nu s-a mulţumit, mergând mai departe, la liceul din Curtea de Argeş, iar apoi la Institutul Pedagogic din Piteşti. L-am însoţit pe toate aceste cărări, ale şcolii şi ale poeziei, aşa cum m-a însoţit şi el pe mine, când m-am prezentat pentru prima dată ca profesor la Şcoala din Şuici sau când am venit la Piteşti ca redactor al revistei <<Argeş>>. Avea o structură sufleteascã aparte, de prieten cu vocaţie, sensibil la suferinţă, la frumos, la nedreptate. Nu-şi dorea nici carieră, nici bogăţie, dar tare mult îşi dorea să-l ştie consătenii om cu carte, poet. Şi-l ştiu. Mai ales după ce moartea i-a dat o mai mare libertate, l-a transportat spre infinit, pe el, cel îndrăgostit de metafizica distanţelor".
Şi, în final, un scurt şi emblematic fragment dintr-o poezie a lui Ion Popa Argeşanu, poetul neostenit întru Lumină:

"Pe Calea albă a Laptelui coboară
în casa mea o noapte de noroc
s-aprindă dinspre marea mişcătoare
în carnea-mi arsă de păcate,
lângă ochiul pădurii (...)"

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It