IOSIF - ÎNTÂIUL EPISCOP AL ARGEŞULUI (III)

Printre marile personalităţi ale culturii româneşti, cu activitate bogată în bisericile de la Curtea de Argeş, se înscrie Episcopul Iosif, considerat primul episcop al Argeşului şi un mare ierarh al bisericii din vechea reşedinţă domnească, apreciat prin istoriografia sa de specialitate şi, cu deosebire, prin tipăriturile sale de valoare naţională.

Ctitorii loviştene

Preotul Nicolae Moga, născut în Mălaia, jud. Vâlcea (în prezent preot paroh la Parohia Voineasa, jud. Vâlcea) aminteşte şi de ctitoriile din ţinutul Loviştei care făcea parte din punct de vedre administrativ din jud. Argeş, până în anul 1838, după care satele din partea dreaptă a Oltului au trecut de judeţul Vâlcea, iar din 1968, după noua împărţire administrativă a teritoriului ţării şi satele din partea stângă a Oltului au trecut de acest judeţ. În urma războiului ruso-austro-turc, multe biserici din zonă au fost distruse. Turcii au ajuns, în anii 1788-1789, pe Valea Lotrului până la Mălaia, iar în urma luptelor au luat robi. Iosif cunoştea bine situaţia bisericilor din această zonă aşa încât ajuns episcop ajută la construirea de biserici în locul celor distruse. Satele de moşneni din Lovişte erau sărace, dar prin contribuţia personală a episcopului "s-a reuşit ca, pe parcursul păstoririi sale de aproape 27 de ani, să se ridice în Lovişte, un număr de 14 biserici noi, o mănăstire şi un schit, în afara reparaţiilor de la celelalte biserici şi de la Mânăstirea Cornet. Cinci din aceste biserici au fost construite din lemn" (Petre Bardaşu, "Ctitorii loviştene din vremea Episcopului Iosif Argeşiu", în "Păstorul Ortodox", 1995, nr. 2, p. 57). Bisericile de lemn, mai ales cele de pe Valea Lotrului (Brezoi, Mălaia şi Voineasa) au rămas mărturii ale unei civilizaţii înfloritoare a lemnului pe meleagurile oltene. Ele exprimă dorinţa perpetuării valorilor proprii, ca o reacţie la influenţele occidentale. Astfel, la ridicarea unei biserici de sat contribuiau toţi locuitorii, fiecare după putere, încât ea era considerată ctitorie moşnenească. Atenţia deosebită pe care el a acordat-o satelor de pe Valea Lotrului este încă o dovadă puternică a originii sale din aceste locuri (Op. cit. p. 74-75). Dăm exemplu biserica din Grebleşti, ridicată între anii 1793 şi 1794 de Dumitrache Iavoiu şi soţia sa Păuna. În pisania bisericii sunt amintiţi voievodul Al. Moruzi şi episcopul Iosif. Biserica a fost sfinţită în data de 14 august 1793. La Robeşti, sat în dreapta Oltului, boiernaşul Constantin Robescu împreună cu alţi moşneni au ctitorit o biserică în anul 1798, cu hramul "Sfinţii Îngeri". În biserica din Proieni-Brezoi a fost o strană arhierească cu inscripţia "1797, Întâiul Iosif arhiepiscop de Argeş". Aceasta se află acum la Muzeul Episcopiei Râmnicului. Biserica din "plai Loviştea" Văratica primeşte de la episcopul Iosif un Octoih, în 1819, septembrie 22. Biserica din satul Bumbuieşti-Boişoara a fost "târnosită în anul 1816 de Kir Iosif, primul episcop al Episcopiei de la Argeş (1793-1820)" (Vezi Monografia "Eparhia Râmnicului şi Argeşului", 1976, p. 1005). Schitul Scăuieni este zidit din temelie de către Teodosie, arhimandritul de la Cozia, între anii 1796-1803, când s-a sfinţit "de către Iosif, pentru ca să nu stea ruga jos", iar în 1818 se acoperă cu şiţă. Biserica din Robaia, ridicată în anii 1793-1794, de către săteni, devine metocul episcopiei. Episcopul Iosif a făcut aici un rând de chilii pentru călugări.

Renaşterea unor lăcaşuri de cult şi dotarea acestora

În 1810, el "restaurează, înzestrează cu cele trebuitoare serviciul divin şi-l reînfiinţează (schitul) aducând de la sfânta Mănăstire Văleni, călugării care se răspândiseră din cauza războiului ruso-turc". Mânăstirea Stănişoara este ajutată de către Episcopul Iosif să-şi recapete rolul pe care l-a avut înainte, după ce a stat pustiită 15 ani, fiind arsă. În 1803, noua biserică este subordonată Mânăstirii Cozia. Aici a învăţat o perioadă, iar în pomelnicul mânăstirii se poate citi: "Iosif arhiereu, Arsenie monahu, Marta monahia şi cu tot neamul lor". Recunoaştem în acest pomelnic pe lângă numele său şi a celor doi părinţi ai săi. Semnificativ este şi faptul că această mănăstire a avut un caracter pan-ortodox, căci printre monahii vieţuitori s-au numărat şi ortodocşi neromâni. Aşa, de exemplu, este cunoscută prezenţa aici a călugărului schimnic "Sava, sârb de neam", care, alături de Teodosie din Săliştea Sibiului, cu binecuvântarea Episcopului Iosif, au reînfiinţat schitul Stănişoara, sau Schitul "Nucet", aşa cum se mai numea. Aceşti călugări au fost aduşi de la Sfântul Munte Athos, de unde aduceau cu ei duhul athonit al isihasmului. În com. Racoviţa se află două biserici din timpul lui Iosif. În 1812-1813, vătaful Plaiului Loviştea, postelnicul Anastasie, preotul Toma, soţia sa Ioana şi alţi ctitori au zidit o biserică de zid. În pisanie este amintit şi episcopul Iosif. Biserica filială, cu hramul "Sfântul Nicolae", este construită din lemn de stejar, în 1806, de protopopul Ioan şi preotul Andrei Brădeanu cu soţia Ilinca. Biseica din Brezoi este ctitorită de Iosif în calitatea sa de protosinghel la Râmnic (1789). Biserica din Sălişte este ridicată de "Prea Sfinţia Sa Părintele Iosif Argeşiu, la 1800 iunie 19", fiind apoi demolată în 1884, când s-a ridicat actuala biserică. Pomelnicul bisericii atestă faptul că toate cărţile de slujbă, precum şi alte obiecte de cult, au fost donate de vrednicul episcop Iosif. (Preot N. Moga, "Mălaia-Repere monografice"). Biserica din satul său natal, Mălaia, a fost construită din lemn, chiar pe locul părintesc, fiind sfinţită la 5 iunie 1805. Biserica are în pronaos inscripţia: "Această sfântă biserică cu preasfinţia sa Iosif, Arhiereu Argeşului, în zilele blagocestivului domn Io Alexandr Ipsilante voievod la anul de la Adam 7315 (1807) iunie 5". Multe cărţi de cult au fost donate acestei biserici din satul natal de către "Iosif arhiereu". Aşa cum precizează preotul Nicolae Moga, "amintirea episcopului Iosif a fost şi este mereu vie în memoria locuitorilor Mălaia. Cei mai în vârstă ştiu că Iosif se trăgea din neamul Socoleştilor, unde avea casa părintească şi că este cea mai importantă personalitate culturală de pe Valea Lotrului". Mama lui Iosif era originară din Voineasa şi avea aici un nepot diacon, pe nume Paraschiv. Astfel, legat sufleteşte de Voineasa, Episcopul Iosif îi îndeamnă pe moşneni să construiască biserica din Voineasa, pe care a sfinţit-o personal la data de 5 septembrie 1800. Şi această biserică a fost înzestrată cu odoare şi cărţi de slujbă de către vlădica Iosif, ca de exemplu, în 29 august 1814, când slujeşte aici, dăruieşte un Octoih din piele, tipărit la Buda în 1811 şi un Apostol tot din piele, donat în 1814.
Sub regimul fanariot, călugării greci au jefuit Mânăstirea Antim, printr-o proastă gospodărire, făcând în aşa fel încât veniturile ei s-au irosit cu timpul, ceea ce a dus la situaţia ca mânăstirea să nu-şi mai poată îndeplini scopurile umane şi filantropice creştine, propuse şi lăsate moştenire de Sfântul Antim. Această stare de lucruri va înceta când domnitorul o trece ca metoc al Episcopiei Argeşului. În 1797, Episcopul Iosif primeşte prin stăruinţa voievodului Al. Ipsilanti, care a văzut în el un bun chivernisitor al averii bisericeşti, Mânăstirea Antim din Bucureşti. Aşa după cum făcuse la Argeş, în ceea ce priveşte pregătirea viitorilor preoţi, deschide şi acolo o şcoală pentru pregătirea candidaţilor la preoţie, împlinind în felul acesta una din dorinţele testamentului ctitorului acestui locaş, Antim Ivireanul. Domnitorul a închinat-o Episcopiei Argeşului şi a înzestrat-o cu 100 bolovani de sare, pe data de 27 martie 1797, prilej când a obţinut hrisoave de danie şi multe scutiri pentru Episcopie. Starea materială a mânăstirii s-a îmbunătăţit prin stăruinţa lui Iosif, cunoscut şi apreciat pentru spiritul său gospodăresc. Ca metoh al Episcopiei, Mânăstirea Antim devine şcoală de preoţie pentru candidaţii din toată ţara. Cu timpul aceasta a devenit seminar, cu mulţi elevi şi un anumit program specific. În jurul anului 1820, se presupune că la îndemnul înţeleptului Episcop Iosif, ierodiaconul Grigore de la Neamţ (viitorul Mitropolit Grigore Dascălul) s-a închinoviat mai întâi la Mânăstirea Antim, apoi la Căldăruşani, unde a tălmăcit şi tipărit cărţi de teologie. Episcopul Iosif s-a ataşat mult de această biserică, aşa încât a fost înmormântat în interiorul ei, lângă una din coloanele dintre naos şi pronaos, în partea dreaptă, după cum stau mărturie versurile scrise pe acea coloană: "Chiar Antim mitropolitul/ Ivireanul mult vestitul/ Aicea ne-au aşezat/ Să ţinem acest locaş/ Al Sfinţilor toţi, sălaş/ De dânsul întâi zidit/ Iar pe urmă preannoit/ De chiar Iosif întâiul/ Episcopul Argeşului/ Carele se odihneşte/ Drept mine, aici trupeşte" ("Epitaful primului episcop al Argeşului Iosif", cf. Virgil Drăghicescu, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, Anul IV, p. 107; precum şi prof. I. Nanu, "Un monument de artă religioasă"; ctitoria mitropolitului Antim Ivireanul). Acest seminar de la Antim a funcţionat până în anul 1840, când a fost strămutat la Mânăstirea Radu Vodă. Tot Iosif episcop Sevasthie, împreună cu eromonah Paisie, au îndemnat la "zidirea şi zugrăveala" Sfintei Mânăstiri Sadova, în 1792, ceea ce este consemnat pe spatele Crucii Răstignirii din sfântul altar, precum şi pe spatele tâmplei deasupra uşilor împărăteşti de la această mănăstire.

Mănăstirea de la Văleni-Argeş şi repararea Schitului Corbii de Piatră

Sfânta Mănăstire Văleni, jud. Argeş, a fost o mănăstire numai de călugări până în 1788, în vremea războiului ruso-turc. Fiind pustiită, Iosif „o restaurează şi aduce călugăriţe din alte schituri distruse şi pustiite de acelaşi război, între care şi Prosia (Costeşti). Călugării care mai rămăseseră sunt mutaţi la Sfânta Mănăstire Robaia, restaurată tot de Iosif. În anul 1804, ajută la zidirea Bisericii din Costeşti, în locul celei care arsese şi care devine metoc al episcopiei. La această biserică, Iosif are un pomelnic pe îi regăsim pe "Părintele Iosif, Episcopul Argeşului, Arsenie monah (tatăl) şi Martha monahia (mama)" şi alţii. Catagrafia din 1825 menţionează că biserica a fost zidită "de răposatul preot sf. Sa părintele episcop Iosif". Biserica Dobrogostea-Argeş este sfinţită în 19 iunie 1809. S-a ridicat prin „blagoslovenia preasfinţitului Iosif Episcop Argeşiu”, ca şi cea din Găvana, tot prin „blagoslovenia preasfinţiei sale părintelui chiriochir Iosif, întâiul episcop al Argeşului". Mânăstirea Turnu, locul unde Iosif a crescut şi unde are părinţii înmormântaţi, a fost înzestrată cu multe odoare bisriceşti şi cărţi de cult de Episcopul Iosif. Stareţul Dionisie 81808-1854) al schitului a fot „ucenicul episcopului Iosif, de la care, desigur, a învăţat multe lucruri”. În pomelnicul vechi al mânăstirii sunt consemnaţi: Iosif şi părinţii săi, cu numele de călugărie Arsenie şi Marta. Tot Iosif a prea înnoit biserica lui Petru Cercel cu hramul "Intrarea în biserică-Bătuşari", aflată azi în Drujeştii din Curtea de Argeş. Mânăstirea Căldăruşani este înzestrată cu icoane zugrăvite de dascălul Ioan, cu cheltuiala episcopului Iosif, în anul 1796. Icoanele au fost aduse de fostul Mitropolit Ghenadie, de la Episcopia de Argeş. Se mai precizează că icoanele au făcut parte din "prăznicarele tâmplei de la biserica lui Neagoe de la Curtea de Argeş şi mutate cu prilejul restaurării începută de Leconte du Nouy, în 1874" (p. 97). "Schitul Corbii de Piatră, din comuna Corbi, judeţul Argeş, metoc al episcopiei, a fost reparat de episcopul Iosif, care-i face tinda, fiind transformat apoi în biserica de mir" (Vezi Nicolae Stoicescu, Bibliografia… p. 194). Biserica Galeş, com. Brăduleţ, jud. Argeş, este construită din lemn de către Iosif, fiind moşia Episcopiei Argeşului.

Reabilitări de zidiri bisericeşti în Argeş

Biserica Mavrodolu-Piteşti este reparată şi împodobită cu cele necesare, cu binecuvântarea episcopului argeşean, aşa cum citim în pisanie: "Întru slava sfintei cei de o fiinţă de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi şi întru cinstea şi lauda Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioarei Maria, s-au zidit această sfântă biserică din temelie, de dumnealui Ioan biv vel caminar Mavrodol, mai adăugându-se de a se prăznui şi sfântul ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, unde la acest loc, încă de mai înainte vreme au fost biserica prea mică, zidită la leat 1752 de un Ene cuplet (negustor) care după vremi să stricase de cutremur şi prin osârdia şi cheltuiala dumnealui s-au făcut aceasta cu toate podoabele sale, după cum se vede, în zilele prea înălţatului nostru domn Io Ioan Gheorghe Caragea Voevod (1812-1818) şi cu blagoslovenia Prea O Sfinţiei Sale Părintelui chirio chir Iosif, întâiul episcop al Argeşului (1793-1820), în anul 25 al arhiepăstoriei Sale, până la acest an al zidirii, la leatul 1818". În anul sfinţirii, era considerată cea mai frumoasă biserică din oraşul Piteşti (Preot Nicolae Moga, "Iosif, Întâiul Episcop al Argeşului", p. 98). Unele biserici au fost înzestrate cu diferite cărţi necesare cultului, de marele cărturar Iosif, Întâiul Episcop al Argeşului. La cele amintite, li se mai adaugă şi Schitul Ostrov-Călimăneşti, ce a avut o icoană „Coborârea de pe cruce”, care a aparţinut familiei Neagoe Basarab. Se spune că această icoană a fost adusă de la Curtea de Argeş la Ostrov, de către Despina Doamna, după moartea lui Neagoe, aici, unde şi-a găsit ea loc de reculegere. Icoana a fost reparată de Iosif în 1801, aşa cum se precizează într-o însemnare: "Această sfântă icoană fiind foarte veche şi stricată s-au mermetisit (mermet = reparat) prin osârdia Preasfântului meu stăpân chir Iosif, episcopul Argeşului, la leat 1801". Schitul Pătrunsa a fost înzestrat cu un Evloghion tipărit la Râmnic în 1782, pe care se află următoarea însemnare: "S-au dat acest Molitfelnic la Schitul Stănişoara, din jud. Argeş, ca să se pomenească răposatul Paisie ieromonah, cu părinţii lui, cu fraţii lui în veac. Şi nimeni să nu-l înstrăineze de acolo ca să nu cadă în păcatul furtişagului de ceale sfinte; Iosif Episc(opul) Argeş(ului), 1806, Ghenarie 13" (Op. cit. p. 100). Aşadar, în activitatea sa, Iosif, Întâiul Episcop al Argeşului s-a dovedit a fi destoinic întru purtarea cârjei vlădiceşti ca un om luminat, smerit şi bun, fiind pătruns de viaţa monahală. A fost chemat la înalta treaptă a ierarhiei bisericeşti pentru a păstori cele două judeţe - Argeş şi Olt - împlinind toate aşteptările şi nădejdiile care s-au pus în el. A păstorit în vremuri grele, care au cerut de la el însuşirile unui cârmuitor înţelept iar prin calităţile lui a reuşit să domine viaţa bisericească reuşind să stabilească şi să întreţină legături cu românii ortodocşi din toate provinciile româneşti. A înfăptuit lucruri vrednice de laudă, atât pe plan administrativ, cât cultural-educativ şi spiritual.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It