La curtea lui Urmuz - Prin oraş, semne de primăvară

Nu, nu e vorba despre magnoliile îmbobocite, sălciile verde-crud-pastel, cireşii şi zarzării în floare - toate acestea sunt reale, calendarul se ţine de cuvânt, Sângeorzul (zeu traco-dac?) chiar se apropie, dar aici la un alt fel de "împrimăvărare" mă gândesc.
Punctul de plecare este… Spitalul Municipal. Acum vreo două săptămâni, când am ajuns, în calitate de însoţitor de pacient, mă grăbesc să precizez, la Urgenţe, apoi, în calitate de vizitator, prin saloane, am avut o revelaţie. Ştiam că de câţiva ani s-au schimbat multe, în bine!, de la linoleumul de pe coridoare la aparatură, că au venit un număr de medici tineri - care au şi rămas!, cinste lor şi Primăriei care, bănuiesc, îi cointeresează să rămână, că s-au pus ecrane, camere de luat vederi, afişe cu instrucţiuni (şi avertismente: „sănătatea nu se cumpără” - citez aproximativ), că totul e altfel decât ştiam că fusese, sau cum se presupune a fi (fost) prin spitalele noastre („de provincie”), dar nu ştiam că schimbarea chiar este de esenţă. Când spun asta, mă gândesc la atmosferă, la cantitatea de zâmbet (un indicator care poate părea neobişnuit, dar care spune multe) din partea personalului, de la infirmiere la medici, la nivelul de solicitudine. Un bolnav se îmbolnăveşte a doua oară când nu e băgat în seamă - nu e deloc cazul în „spitalul nostru” (am tras cu ochiul şi cu urechea, nu mă înşel, nu era vorba că eram eu tratat altfel, ca fiind mai bătrân şi cunoscut în oraş, la fel se întâmpla în jur). Mare lucru, bun lucru, jos pălăria! Îmi aminteşte de spitalele de prin Vest - am „conspectat” câteva, în căutarea unuia în care să-mi repar pârdalnica de valvă mitrală - le comparam mereu, evident, în dezavantajul alor noastre, cu spitalele bucureştene prin care am fost de câteva ori acum vreo cincisprezece-douăzeci de ani, în care toată lumea parcă participa la un concurs de „cine e mai încruntat, mai ciufut”... Om fi ajuns şi noi, Curtea de (la) Argeş, prin vest...
Şi nu e singurul semn - local - de „împrimăvărare”. În Necropola Regală se face deja slujbă, duminica roieşte lumea în jur. Prin parcul Mănăstirii, înspre parcarea „din vale” se lucrează. Ştiu că există şi un proiect de rafistolare a bulevardului şi a spaţiilor verzi din jur. Asociaţia Culturală „Urmuz Argesis” şi-a intrat în forţă în pâine, cu o conferinţă a lui Dan Puric, „Despre paznicul fiinţei naţionale”, iar planurile de viitor sunt promiţătoare. Apropo de Urmuz, cititorul ştie deja că pe 18 martie s-a dezvelit placa de granit + bronz cu chipul scriitorului, pe peretele blocului construit, peste drum de Primărie, pe la jumătatea anilor '80 pe locul unde a fost casa în care s-a născut (la 17 martie 1883) scriitorul. La Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” a demarat sărbătorirea centenarului şcolii cu un concurs judeţean de literatură care-l rememorează pe concitadinul Al.Th. Ionescu, la un deceniu de la plecarea în lumină; multe alte acţiuni sunt în program. Aud că se va deschide curând în oraş o galerie de artă, cu expoziţie permanentă şi vânzare. Aud că se va deschide şi un anticariat. Sună atât de bine că-mi vine să zic Doamne ajută, teamă fiindu-mi să nu-mi iau dorinţele drept realitate.
Probabil că mai sunt şi alte iniţiative în curs de materializare, cu siguranţă multe alte lucruri mai sunt de făcut în oraşul nostru - „pentru a-l face plăcut copiilor noştri” (o frază de mare laudă pe care am auzit-o de la un tânăr om de afaceri local, care chiar obişnuieşte să facă ceva pentru oraş).
Reconfortant sentimentul că vine primăvara...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It