Emil Cioran - filozof, moralist, eseist

S-a născut la 8 aprilie 1911, la Răşinari, lângă Sibiu, unde tatăl său era preot ortodox. Tot la Răşinari s-a născut, la 1 aprilie 1881, poetul şi dramaturgul Octavian Goga, tot fiu de preot ortodox. La maturitate, filozoful Emil Cioran spunea: "Aş da toate peisajele lumii pentru cel al copilăriei mele". Perioada copilăriei în această străveche aşezare transilvăneană era numită de filozof "epoca paradiziacă a existenţei". Cel de-al doilea fiu al familiei Emilian şi Elvira, Emil Cioran şi-a petrecut copilăria într-o deplină libertate şi într-un deplin "paradis terestru". Primii zece ani de viaţă i-a petrecut mai mult pe afară, în munţi, de dimineaţa până seara, ca un animal sălbatic, fapt ce i-a deschis gustul deplinei libertăţi, sub semnul căreia va sta întreaga sa viaţă - după cum însuşi mărturiseşte. În anul 1921părăseşte raiul natal şi se înscrie la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, unde se va muta şi familia după trei ani. Viaţa de liceu i-a dat prilejul de-a se întâlni cu mari scriitori şi filozofi ai lumii, iar cititul şi însemnările despre opera acestora au devenit pentru elevul Emil Cioran obişnuinţe cotidiene, chiar "o formă de existenţă". După absolvirea liceului s-a înscris şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1930), pe care le-a încheiat cu o teză despre filozofia lui Bergson, pentru care primeşte certificatul "Magna cum laudae".
Între anii 1933-1935 studiază la Universitatea din Berlin, având o bursă acordată de Fundaţia Humboldt. La întoarcerea în ţară, a fost numit profesor de filozofie la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov. În anul 1934 i s-a publicat prima sa carte, "Pe culmile disperării", care a fost premiată. În anul 1937 obţine o bursă acordată de Institutul Francez din Bucureşti. Bursa i s-a prelungit până în anul 1945, când s-a stabilit definitiv în Franţa. De acum încolo a scris numai în limba lui Voltaire. S-a stins din viaţă la Paris, la 20 iunie 1995 şi a fost înmormântat la Cimitirul Montparnasse.
Notă: Tot aici, la 16 martie 1957, a fost înmormântat un alt mare român, cel despre care scriitorul american James T. Farrell a spus: "În afară de Shakespeare şi Beethoven mai există un Dumnezeu: acesta e românul Constantin Brâncuşi. Crezul artistic al acestui geniu universal al românilor a fost că arta creatoare este singurul scut de apărare împotriva decăderii lumii".
În România, Emil Cioran a colaborat la revistele: "Gândirea", "Vremea", "Floarea de foc", "Calendarul" ş.a. şi a publicat în limba română următoarele cărţi de eseuri filozofice: "Pe culmile disperării", "Cartea amăgirilor", "Schimbarea la faţă a României", "Lacrimi şi sfinţi" şi "Amurgul gândurilor". Aceste cărţi cuprind toate marile teme ale operelor scrise mai târziu în limba franceză. Ca filozof şi moralist, Emil Cioran aparţine "noii generaţii spiritualiste", ieşite din şcoala lui Nae Ionescu şi având drept personalităţi de frunte pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, P. Comarnescu.
Încă din prima sa carte - "Pe culmile disperării" se conturează motivele esenţiale ale eseisticii lui Cioran: disperarea, melancolia, deznădejdea, tristeţea, singurătatea, boala, moartea. "Suntem singuri în viaţă şi suntem pe culmile disperării" - spunea filozoful Emil Cioran. Multe dintre eseurile sale sunt scrise într-o formă aforistică. Iată câteva exemple din volumul "Amurgul gândurilor": "Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona".
Câtă dreptate are! Amintiţi-vă, stimaţi cititori, câte prietenii s-au destrămat, la noi, după anul 1990, pentru simplul motiv că unul sau altul a afirmat ceva pozitiv sau negativ despre politicianul X sau Y. Dacă aceloraşi oameni li s-ar fi spus că simfoniile lui Beethoven sunt mediocre, nu s-ar fi supărat.
Titlul cărţii "Amurgul gândurilor" sugerează amurgul lucidităţii, iraţionalul, absurdul, nonsensul universului şi al existenţei. Criticul Eugen Simion afirma că "Amurgul gândurilor" este "o carte de decadenţă şi despre decadenţa omului candidat etern la ratare”, iar autorul este un "îndrăgostit de valorile negative ale existenţei". Vom mai ilustra aceste aprecieri cu câteva aforisme, care mi se par edificatoare pentru gândirea filozofului şi moralistului Emil Cioran:
"Cum să nu suferi de a fi om, privind muritorii gâfâindu-şi destinul"; "Într-o lume de mărăcini, parcă sunt o salcie ce-şi plânge crengile spre cer"; "Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?"; "De-ai fost o singură dată trist fără motiv, ai fost toată viaţa fără să o ştii"; "Prin orice lacrimă ne priveşte Dumnezeu".
În anul 1936 a publicat volumul de eseuri "Schimbarea la faţă a României", în care Cioran pune în discuţie şi analizează procesul devenirii noastre naţionale dintr-o perspectivă filozofică. Analiza este pătrunzătoare şi merge până la detalierea trăsăturilor esenţiale ale poporului român şi la explicarea fondului psihologic al neamului, văzut în dialectica devenirii sale. Aprecierile lui Emil Cioran sunt diferite de cele ale celorlalţi filozofi români din perioada interbelică. Iată câteva aforisme pe care orice cititor le poate interpreta: "Suntem un popor prea bun, prea cumsecade şi prea aşezat. Nu pot iubi decât o Românie în delir"; "România a vieţuit secole sub blestemul spiritului bizantin"; "Fără glorie, istoria nu este decât biologie" ş.a.
Comentând aprecierile unor istorici sau filozofi care spun că noi am apărat latinitatea, că am fost dig împotriva slavismului, că am fost apărători ai creştinătăţii şi păstrători ai tradiţiilor romane, Emil Cioran spunea răspicat: "Am apărat şi am păstrat. Se cheamă aceasta destin? Naţiunile mari au spintecat istoria in pornirea lor de a se afirma. România are nevoie de o exaltare până la fanatism. O Românie fanatică este o Românie schimbată la faţă. Fanatizarea României este transfigurarea României".
În eseul "Spirala istorică a României", Emil Cioran se declară, fără să mărturisească, adeptul unei atitudini anabasice, de înaintare în orizont, afirmând că "o ţară care în politica externă nu încurcă agresiv pe nimeni, nici nu poate fi băgată în seamă" şi continuă: "România actuală, continuând o tradiţie de o mie de ani, nu poate concepe viaţa decât defensiv. E-ngrozitor!" Lucian Blaga afirma că în faţa istoriei noi nu am avut o atitudine nici anabasică, nici catabasică; nu am dus războaie de cucerire, nu am atacat pe nimeni, ci doar ne-am apărat şi în acest caz am ştiut cum să-i alungăm pe invadatori. Filozoful Emil Cioran crede că din structura noastră sufletească ar trebui imediat îndepărtate mai multe trăsături, printre care: fatalismul - care nu poate fi folositor unei naţiuni; apoi scepticismul, care nu e deloc creator; resemnarea în faţa istoriei şi lipsa unui sens ascendent, o ieşire din linia orizontală, contemplaţia domoală, autodispreţul, complexele de inferioritate - toate ar trebui îndepărate din sufletul nostru. Întrebându-se dacă e posibilă o schimbare la faţă a României, Emil Cioran formulează mai multe condiţii, printre care: eliminarea inerţiei şi înlocuirea acesteia cu eroismul. Duioşia şi visarea ar trebui săltate în ardoare şi fanatism. După părerea filozofului Cioran, sufletul românesc ar trebui să parcurgă drumul lung de la infinitul negativ al dorului la infinitul pozitiv al eroismului. Pentru a putea deveni întâia forţă balcanică, se cere românilor să înlăture tot ce este balcanic în noi. Ţinta istorică pe care o urmăreşte Cioran este ca să ne ridicăm în faţa lumii, pentru a se şti că nu numai România este în lume, ci şi lumea este în România. Dacă nu vom pune "febră şi pasiune" în destinul nostru, vom rămâne "în umbrele trecutului nostru".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It