Să ne cunoaştem caracterul!

Se ştie că omul este apreciat în societate după calităţile caracteriale pe care le are: omenia, bunătatea, hărnicia, sinceritatea etc. Aşadar, caracterul cuprinde ansamblul de valori şi atitudini după care omul este apreciat în relaţiile pe care le întreţine cu semenii şi cu societatea. Omul poate fi apreciat atât din perspectiva aptitudinilor, a talentului, a inteligenţei, a memoriei, cât şi din perspectiva trăsăturilor de caracter. Omul poate fi inteligent, dar arogant, răutăcios, leneş; poate fi lipsit de talent, dar modest, bun, sârguincios. De reţinut că o trăsătură de caracter nu poate fi apreciată doar după o singură manifestare. Nu se poate spune despre cineva că e mincinos doar pentru că a minţit o dată sau chiar de câteva ori în împrejurări deosebite. Trebuie cunoscute mai multe atitudini ale persoanei şi în împrejurări diferite pentru a formula o concluzie cu privire la o anume trăsătură de caracter a acestuia. În funcţie de relaţiile individului uman cu familia şi cu prietenii săi, cu membrii colectivităţii din care face parte, cu societatea în ansamblul ei s-au cristalizat mai multe categorii de atitudini caracteriale, după care este apreciată o persoană.
O primă categorie de atitudini o constituie atitudinea faţă de oameni - din acelaşi neam, dar şi străini: omenie, cinste, sinceritate, demnitate şi altele. Subliniez ideea că respectul şi grija faţă de semeni duc la o atitudine caracterială numită altruism - dispoziţie sufletească a celui care acţionează în favoarea altora. Nu mai puţin importantă este o altă trăsătură de caracter: atitudinea faţă de sine. Aceasta nu trebuie despărţită de atitudinea faţă de oameni. Omul trebuie să se cunoască bine, comparându-se, pe cât se poate obiectiv, cu alţii. În comportarea sa, omul nu trebuie să ajungă la aroganţă, la dispreţ faţă de alţii, dar nici să accepte înjosirea, umilinţa. În condiţiile respectului faţă de alţii este bine să păstrăm şi respectul faţă de noi înşine. Să ne păstrăm conştiinţa propriei valori! Aceasta înseamnă păstrarea demnităţii personale. Modestia se cere a fi corelată cu demnitatea, despre care scriitorul Iacob Negruzzi spunea: "Exigenţa faţă de sine este, în acelaşi timp, şi o condiţie a autoperfecţionării. Omul trebuie să aibă încredere, dar justificată, în forţele şi în capacităţile proprii.
O altă latură a caracterului o constituie atitudinea faţă de muncă. Aceasta pune în evidenţă valoarea socială a personalităţii, care cuprinde: hărnicia, strădania de a ne perfecţiona stilul de muncă, aptitudinile, perseverenţă în realizarea scopurilor propuse. Este bine să avem în vedere că munca alungă trei rele din preajma noastră: sărăcia, viciul şi plictiseala. Omul să se conducă după ideea că trebuie să se formeze şi să se perfecţioneze în şi prin muncă, nu prin milă şi cerşit.
O categorie importantă de atitudini caracteriale se referă la ocrotirea naturii, a mediului natural, la preocupările pe care le avem cu privire la sănătatea tuturor oamenilor, mai ales a urmaşilor noştri. În sfârşit, voi mai menţiona grupul de atitudini faţă de ţară şi neam. Valoarea diriguitoare a acestei categorii de atitudini este patriostismul - sentiment despre care se vorbeşte din ce în ce mai puţin, iar maxima "Ubi patria, ibi bene" ("Unde e patria, acolo e bine") a devenit "Ubi bene, ibi patria" ("Unde e bine, acolo e patria").
Patriotismul înseamnă conştiinţa apartenenţei la un anumit popor, respect şi responsabilitate faţă de interesele ţării, faţă de credinţa neamului, de limba şi de cultura naţională. Să ne păstrăm demnitatea naţională şi să ne apărăm valorile neamului: limba, credinţa, cultura, tradiţiile. Poetul filozof Lucian Blaga ne-a învăţat că trebuie "să fim noi înşine sub stelele noastre şi să îngăduim celorlalţi să fie şi ei tot ei înşişi sub stelele lor".
A pierde una dintre cele trei mari dimensiuni ale sufletrului (limba, credinţa, tradiţiile) înseamnă a pierde identitatea naţională şi, implicit, personalitatea. La noi, în România, din păcate, sunt indivizi care vor să-şi impună personalitatea imitând pe alţii, mai ales pe străini. Dar imitaţia duce la pierderea propriei identităţi, a propriei demnităţi. Asemenea oameni nu ştiu că demnitatea îl înalţă cel mai mult pe om, îi înnobilează năzuinţele şi acţiunile. Tot Lucian Blaga spunea: "Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura". Să nu uităm că învăţătura dă omului demnitate, iar educaţia trebuie să-i dirijeze voinţa şi comportamentul. Comportamentul omului trebuie dirijat de o judecată lucidă şi orientat spre adevăratele valori existenţiale. Şi, aşa cum spunea Mircea Eliade, bunul simţ trebuie să fie calitatea dominantă în viaţa spirituală a omului, iar lumea, oricât ar fi de rea, trebuie contemplată sub semnul surâsului îngăduitor sau al celui ironic şi detaşat. Ideea morală călăuzitoare în viaţă a fost formulată de B. Pascal: "Toată măreţia noastră stă în cugetare. Să ne silim a cugeta frumos. Iată ideea morală".
Şi să nu uităm că apetenţa pentru calomnie şi intrigă, precum şi cea pentru putere se explică prin grave insuficienţe morale şi afective. De aceea scopul omului în viaţă trebuie să fie acela de a învăţa cum să fie om, a cărui măreţie să constea în capacitatea de a raţiona, întrucât esenţa umană constă în capacitatea omului de a se construi mereu, de a-şi desăvârşi profilul spiritual.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It